În acest an, ştrandurile îşi deschid porţile cu o săptămâna mai devreme
Conducerea RAPAS a decis ca ştrandurile orădene să-şi deschidă porţile cu o săptămână mai devreme decât se anticipase. Din această seară, se va începe umplerea bazinelor la Ştrandul Ioşia şi Municipal, urmând ca, începând de mâine, de la ora 8.00, cei interesaţi de o baie fierbinte să poată să facă acest lucru în cele mai bune condiţii.
Ieri, angajaţii RAPAS făceau ultimele pregătiri pentru deschiderea ştrandului. La Ştrandul Ioşia, în iarna aceasta s-au modernizat grupurile sanitare şi duşurile din interior. De asemenea, s-a înlocuit vechea tâmplărie de la clădirea administrativă cu termopan. Au fost vopsite toate bazinele, iar spaţiul verde a fost curăţat. Toate aceste lucrări au fost făcute din încasările realizate anul trecut, municipalitatea orădeană tăind şi în acest an Ştrandul Ioşia de pe lista investiţiilor. În aceste condiţii, conducerea de aici a trebuit să se mulţumească cu unele retuşuri. "Din această seară vom începe umplerea bazinelor, urmând ca de mâine să-i putem primi pe orădeni aici. Am înlocuit duşurile şi am renovat grupurile sanitare, am amenajat spaţiul verde dintre bazine, am montat mai multe bănci şi coşuri de gunoi. De asemenea, am pregătit şi un loc de joacă pentru copii", a declarat Gheorghe Sime, administrator Ştrandul Ioşia. Din cele opt bazine funcţionale, în această seară va fi umplut bazinul mare şi două mici. Preţul unui bilet este de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru elevi şi studenţi. Ca şi în ceilalţi ani, pensionarii beneficiază de intrare liberă, anul trecut, în medie, pe zi 2.000 de pensionari frecventând Ştrandul din Ioşia. Şi în Ştrandul Municipal, angajaţii RAPAS lucrau ieri la ultimele detalii. Bazinele au fost şi ele pregătite, duşurile reparate, spaţiul verde amenajat. Din cele cinci bazine, astăzi se va începe umplerea unuia dintre ele. Preţul unui bilet pentru adulţi este 6 lei, iar pentru elevi şi studenţi 3 lei. Şi aici pensionarii beneficiază de gratuităţi. În ambele locuri de agrement, programul cu publicul este de la ora 8.00 la 18.00, de marţi până duminică, inclusiv, lunea fiind închis pentru curăţenie. Însă, luni, 28 aprilie, a doua zi de Paşti, ambele ştranduri vor fi deschise.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.