PC speră ca, prin ieşirea de la guvernare, să se salveze din punct de vedere politic, dar s-ar putea ca prin această decizie, partidul lui Dan Voiculescu să-şi fi făcut un harakiri politic şi să nu mai intre, în veci, în Parlament. Pentru unii, ieşirea PC de la guvernare nu reprezintă mare lucru, având în vedere că această "buturugă mică" sau "soluţia imorală", cum spunea preşedintele Traian Băsescu, era un fel de "Gigi Contra", care avea demnitari în Guvern, dar critica, aproape mereu, deciziile Executivului. PC a jucat, mereu, la mai multe capete, a fost când cu PSD, când cu Alianţa DA, în funcţie de vremuri şi interese şi a ştiut cel mai bine cum arată gustul trădării şi al ipocriziei. Intrat în Parlament la braţ cu PSD , după care a urcat, rapid, în barca guvernării, alături de democraţi şi liberali, PC a arătat, uneori, ca un jucător care, fie are mulţi aşi în mânecă, fie joacă la derută. Poate că jocul PC a fost singurul joc politic raţional, pe care liderii PC îl puteau juca, pe partitura existentă, din care partidul să cadă mereu în picioare. Şi, poate că, uneori, nici nu a fost greşeala PC, ci a celor care au tolerat şi încurajat comportamentul conservatorilor. De exemplu, nimeni nu a avut curajul să ceară PC să iasă de la guvernare, pentru că liderii acestui partid erau într-o permanentă campanie electorală (la fel ca şi celelalte partide, de altfel) şi criticau Guvernul, ca şi când ar fi fost arbitrii şi nu jucători. Nimeni nu a cerut sancţionarea PC pentru că una promitea la şedinţele coaliţiei majoritare şi alta spunea la conferinţele de presă. Nimeni nu le-a cerut nimic conservatorilor, pentru că nimeni nu putea ridica piatra, pentru că toată lumea se afla într-o permanentă campanie electorală, pregătită pentru nişte ipotetice alegeri anticipate. PC a fost partidul care a ameninţat, de mai multe ori, cu ieşirea de la guvernare şi care a propus, prin vară, o altă formulă de guvernare, care să excludă PD. Propunerea PC nu a fost îmbrăţişată, însă, nici de partenerii de guvernare ai PD şi nici de partidele din opoziţie. În actuala formulă de guvernare, pe o perioadă de doi ani, conservatorii de azi, umaniştii de ieri, nu s-au înţeles aproape cu nimeni: nici cu PNL, nici cu PD şi nici cu UDMR. Nici asta n-ar fi o mare noutate, pentru că, prin definiţie, partidele din actuala formulă guvernamenatlă nu s-au înţeles între ele. Aşa că a părut aproape normal demersul PC de a iniţia o moţiune simplă, împotriva UDMR, pe tema declaraţiilor liderului UDMR Marko Bela privind autonomia teritorială. În acest context, două întrebări se ridică: "Ce ar mai fi avut PC de câştigat prin rămânerea la guvernare?" şi "Ce câştigă PC prin ieşirea de la guvernare?" Dacă ar mai fi rămas lângă PNL, PD şi UDMR, conservatorii s-ar fi căpătuit doar cu erodare şi compromitere. Deşi a avut un număr mic de demnitari în Guvern, PC a reuşit "performanţa" ca unii dintre aceşti demnitari să-şi lege numele de poveşti neclare, cercetate de instanţe- cazul fostului vicepremier George Copos şi a ministrului Codruţ Sereş. Ce câştigă PC, prin ieşirea de la guvernare? Câştigă timp pentru a se pregăti de alegeri. Conservatorii sunt primii care fug de la masa guvernării de frică să nu plătească nota de plată. De fapt, cam toţi mesenii din actuala guvernare ar vrea "să nu servească" nota de plată, ci, dacă se poate, aceasta să fie transmisă, din mână în mână, PNL, că tot este partid istoric şi ar trebui să rămână doar în istorie. Ieşirea PC de la guvernare este o dovadă de iresponsabilitate sau arată un remarcabil simţ politic al conservatorilor? Asta este o întrebare la care doar conservatorii vor putea răspunde, după următoarele alegeri parlamentare...