Orădenii care au dorit să se distreze de Halloween au optat, sâmbătă seara, pentru Restaurantul Retro din Oradea, unde a avut loc o petrecere pe cinste, cu măşti, sicrie, costume, dovlecei, păianjeni, concursuri şi, binenţeles, ultimul machiaj pentru fotografia de cel mai înfricoşător mort în sicriu.

Gazda evenimentului a fost tânăra Ioana Mădălina Ştefănică, care a animat întreaga atmosferă pe tot parcursul serii. Evenimentul a fost condimentat cu o prezentare de body painting, manechine fiind frumoasele orădence Alexandra, Adriana şi Camelia. Programul a fost frumos completat cu momentele de magie ale iluzionistului Béres Balázs, dar şi cu un concert al trupei orădene din care fac parte: Adi Moţ (voce), absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Adi Moldoveanu (chitară), a terminat Pedagogia Muzicală, şi Alex Seretoc (percuţie), elev în clasa a XI-a la Liceul de Artă din Oradea. Cei trei tineri au reuşit să creeze o atmosferă incendiară interpretând piese de la Holograf, Direcţia 5 şi Sting. Programul a continuat cu karaoke şi cu multă distracţie, doi dintre invitaţi sărbătorindu-şi ziua de naştere. Una peste alta, la reuşita evenimentului a contribuit şi mâncarea excelenţă, pe care Restaurantul Retro a oferit-o celor prezenţi la preţuri foarte bune!

Organizatorii aduc mulţumiri domnului Aurel Bala, de la firma de pompe funebre "In memoriam", situată în Oradea pe strada Louis Pasteur 69, pentru amabilitatea de a fi oferit în mod gratuit un sicriu pentru completarea decorului de Halloween.