Goran Bregovic, omul care-alungă ploaia...
"I'm very happy to be in your town". Acestea au fost primele cuvinte cu care Goran Bregovic şi-a întâmpinat publicul, sâmbătă seara, în parcarea din strada Independenţei. Sincer, în condiţiile în care vremea nu promitea nimic bun, am avut ceva emoţii că orădenii nu se vor lăsa scoşi din casă nici măcar pentru un artist de talia lui. Ei bine, ne-am înşelat. Puţin crispat la început, publicul orădean s-a dezlănţuit, încet, încet, cântând şi dansând aproape două ore, alături de Goran Bregovic şi instrumentiştii săi de la "Wedding Funeral Orchestra".
Ploaia s-a oprit ca prin minune...
În jurul orei 20.00, când concertul fusese programat să înceapă, numărul celor care se adunaseră în parcare era ruşinos de mic, faţă de ecoul pe care prezenţa unui artist de talia lui Goran Bregovic reuşise să-l aibă peste tot în lume. A urcat pe scenă în jurul orei 20.30, iar după aproape două ore, abia dacă era lăsat să plece. Goran Bregovic şi instrumentiştii săi de la Wedding Funeral Orchestra au interpretat atât melodii de pe noul său album, "Alcohol", cât şi piese mai vechi, care l-au consacrat de-a lungul timpului, precum "Kalashnikov" sau "Mesecina". Chiar şi ploaia, care căzuse ameninţător toată ziua, s-a oprit ca prin minune când a început concertul. Deşi puţin crispaţi la început, orădenii au demonstrat că ştiu să aprecieze muzica bună şi artiştii de calitate, iar Goran Bregovic şi orchestra lui i-au răsplătit, cântând mai multe piese decât fusese prevăzut iniţial.
La atac, cu Goran Bregovic
Goran Bregovic s-a întors pentru bis în ropote de aplauze. A cântat melodie după melodie. Când a epuizat toate piesele pregătite, a trecut la "un cântec de beţie", cântece pentru înmormântare şi a încheiat cu binecunoscuta "Kalashnikov". Ca o amintire a evenimentelor din Serbia, a rugat apoi publicul, pe un ton glumeţ, să strige "La atac!". În timp ce o mare de oameni striga semnalul militar, Bregovic ne dădea o lecţie pentru viitor: mai bine am ataca fiecare câte o partitură, în loc să creăm conflicte şi războaie...
Compozitorul preferat al regizorului Emir Kusturica
Unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori balcanici, Goran Bregovic, s-a născut în martie 1950, în Bosnia-Herţegovina. A devenit cunoscut odată cu trupa rock Bijelo dugme, formaţie din care a făcut parte din 1970 până în 1980. Rampa de lansare pe care i-a adus-o Bijelo dugme l-a transformat curând într-unul dintre cei mai căutaţi compozitori ai vremii. A scris pentru Iggy Pop şi Cesaria Evora şi curând a devenit compozitorul preferat al regizorului Emir Kusturica. Colaborarea dintre cei doi a devenit celebră, cei doi lucrând împreună la nu mai puţin de trei filme celebre.



bravo daniel vulcu pentru aducerea unui cantaret de talia luiBregovici,speram sa-l mai aduca si la anul