Precipitaţiile căzute în 48 de ore în judeţul Bihor au provocat inundarea mai multor gospodării şi a zeci de hectare de teren agricol. Conform prognozelor meteorologice, ploi abundente s-ar putea înregistra şi în perioada imediat următoare, motiv pentru care Direcţia Apelor Crişuri colaborează cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea înlăturării oricărui pericol. Astfel, precipitaţiile căzute în aceste zile în bazinul Crişul Negru şi Barcău au fost foarte puternice, chiar torenţiale, înregistrându-se până la 57.8 litri pe metru pătrat în unele zone. Nivelurile râurilor au crescut şi au depăşit cotele de apărare la staţia hidrologică Ştei. Nu s-au înregistrat pagube la diguri sau stăvilare, conducerea Direcţiei Apelor Crişuri urmărind continuu evoluţia fenomenelor hidrometeorologice în zonele cu risc de producere a inundaţiilor. Cele mai puternice averse de ploaie şi căderi de grindină au fost înregistrate pe raza comunei bihorene Căpâlna, ceea ce a dus la depăşirea cotelor de atenţie a râurilor din localitate. Au fost inundate 25 de gospodării şi 12 hectare de teren agricol. De asemenea, au fost inundate toate fântânile din comună. În comuna Şoimi au fost inundate 30 de grădini, alte 30 de gospodării în localitatea Suplacu de Tinca, iar drumul comunal Şoimi - Codru este închis circulaţiei din cauza aluviunilor aduse de pe versanţii dealurilor în partea carosabilă. În zonele calamitate s-a deplasat o echipă de intervenţie din Holod care monitorizează continuu situaţia. Conform informaţiilor furnizate de Direcţia Apelor Crişuri, în zona afectată nivelurile apei au început să scadă, dar pericolul unor noi inundaţii nu a fost îndepărtat, în perioada următoare meteorologii anunţând noi precipitaţii abundente.