Frate, frate, dar ne-ai cam ars la buzunar! - Angajaţii Consiliului judeţean îşi cer drepturile în instanţă
Conducerea Consiliului Judeţean Bihor şi, implicit, consilierii judeţeni au refuzat să dea curs solicitării Sindicatului "Forum" privind iniţierea unui proiect de hotărâre care să prevadă acordarea unor drepturi restante cu titlu de menţinere a sănătăţii şi securităţii în muncă, care le-au fost suspendate în urma unor solicitări venite din partea Curţii de Conturi.
Solicitarea venită din partea liderului de Sindicat, Kiss Judit, privind introducerea pe ordinea de zi a CJ Bihor, care s-a reunit ieri în şedinţă ordinară, a unui proiect de hotărâre pentru acordarea unor drepturi salariale restante s-a izbit de refuzul secretarului CJ Bihor, Carmen Soltănel. Aceasta nu a fost de acord cu introducerea pe ordinea de zi a unui astfel de proiect, motivând că nu a fost întocmit un raport de specialitate şi nici măcar nu a fost redactat proiectul de hotărâre.
Cine are dreptul să retragă „dreptul"?
Cu toate încercările secretarului judeţului de a se opune discutării în plen a problemei celor 150 de angajaţi ai CJ Bihor, consilierii judeţeni au dorit să afle şi punctul de vedere al Sindicatului. "Nu am eu bani, câte proiecte de hotărâri ale CJ Bihor am adoptat fără niciun raport de specialitate. Nu ştiu cine are dreptate, dar aceşti oameni trebuie ascultaţi", a cerut Ionel Avrigeanu, consilier PD-L. Astfel, Kiss Judit a explicat celor prezenţi în sală că, în mod normal, dacă acest drept cu caracter special a fost acordat printr-o hotărâre a CJ Bihor, acest drept trebuie retras tot print-o hotărâre a CJ. În realitate, aceste drepturi au fost suspendate prin Dispoziţia nr. 11/2010 emisă de Serviciul Juridic, ele nefiind acordate în perioada ianuarie-iulie 2010. În paralel, actul administrativ al Curţii de Conturi a fost atacat în instanţă, cerându-se anularea acestuia, respectiv suspendarea. La început, instanţa a admis suspendarea actului administrativ, astfel că au fost reluate aceste plăţi pentru lunile iulie-decembrie a.c. Din păcate, pe fond, instanţa a dat câştig de cauză Curţii de Conturi, hotărârea urmând să fie atacată cu recurs în aceste zile.
O decizie discriminatorie
În acest punct al discuţiilor, consilierii judeţeni au început să fie mult mai rezervaţi cu încurajarea angajaţilor. "Este clar că decizia este discriminatorie, pentru că drepturile speciale se plătesc în continuare la Primăria Oradea, la Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap, la celelalte primării din judeţ. La Primărie de ce e legal, de ce nu şi la noi? Dar în România, astăzi, nici nu mai pot ghici dacă e legal sau nu", a declarat vicepreşedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss. Acesta a mai adăugat că, în aceste condiţii, consilierii judeţeni nu trebuie să mai adopte nicio altă hotărâre şi a sugerat sindicatului Forum să acţioneze în instanţă Consiliul Judeţean, cerând anularea dispoziţiei preşedintelui CJ prin care li s-a anulat plata acestor drepturi salariale speciale. "Un drept acordat prin Hotărâre a CJ poate fi suspendat tot printr-o Hotărâre a CJ. Dispoziţia de suspendare nu ţine loc de Hotărâre", a mai precizat Kiss Judit, care a trebuit să se mulţumească cu sprijinul moral oferit de consilieri.
Acesta a precizat că Sindicatul va deschide un proces împotriva preşedintelui, pentru ca Ţîrle să fie obligat de instanţă să achite angajaţilor drepturile salariale speciale. În cazul în care instanţa va decide că suspendarea drepturilor este legală, angajaţii se obligă să restituie aceşti bani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.