Doamnele şi domnişoarele care s-au aflat ieri în trafic pe şoselele din Oradea sau prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş au fost răsfăţate cu flori de către agenţii de control atât din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, cât şi de poliţiştii de la PTF Borş.

Dacă pe 1 martie poliţiştii rutieri au ieşit în stradă oferindu-le doamnelor şi domnişoarelor aflate la volan câte un mărţişor, ieri aceştia au fost din nou cu ochii pe şoferiţe. Încă de dimineaţă, pe Calea Clujului, maşinile la al căror volan se aflau reprezentante ale sexului frumos au fost oprite de către poliţiştii rutieri, cu solicitarea să prezinte actele la control. Pentru început, autoritatea poliţiştilor le-a surprins pe şoferiţe, care au răsuflat uşurate de îndată ce au constatat că sunt... amendate cu câte o floare. "La fel ca în fiecare an, le-am pregătit participantelor la trafic o surpriză plăcută. Cu ocazia zilei de 8 Martie le-am 'amendat' cu o floare şi sperăm să nu încalce regulile de circulaţie", a declarat Claudiu Ciuclea, comisar în cadrul Poliţiei Rutiere Bihor. Alături de poliţişti s-au aflat şi reprezentanţii unei firme de asigurări a autovehiculelor, care, pe lângă informaţii despre posibilitatea asigurării maşinii, le-au înmânat doamenlor sau domnişoarelor câte un mărţişor. O mică atenţie au primit ieri şi femeile care au tranzitat Vama Borş. Reprezentantele sexului frumos care au intrat în ţară au fost răsfăţate cu câte o garoafă. Acestea au fost plăcut surprinse de atenţia primită. "Am ţinut ca în această zi specială să le oferim câte o floare femeilor care tranzitează punctul de trecere a frontierei Borş", a precizat subinspector Cătălin Simuţ, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor.