Final de criză cu "ostatic" neaşteptat: Adevărul!
Românii au răsuflat uşuraţi când, la 22 mai, au aflat despre eliberarea ziariştilor răpiţi în Irak, iar francezii au trăit un sentiment asemănător câteva zile mai târziu, pe12 iunie, când a fost anunţată eliberarea lui Florence Aubenas şi a ghidului său irakian.
În afara sentimentului de uşurare firesc la aflarea veştii că trei oameni au scăpat cu viaţă şi în bună stare după 55 de zile de captivitate într-o ţară măcinată de lupte, presa şi opinia publică românească au sperat şi într-o limpezire a situaţiei. Speculaţiile nesfârşite făcute de ziariştii şi analiştii din România în perioada captivităţii celor trei ziarişti, concretizate în scenarii mai mult sau mai puţin fanteziste, ar fi trebuit să fie eliminate, prin publicarea, fie ea şi parţială, a adevărului despre ceea ce a fost cunoscut drept "criza ostaticilor?. Aşteptările presei şi opiniei publice nu au fost însă răsplătite pe măsură. Puţinele declaraţii făcute de cei trei, care nu au clarificat aproape nimic, au dat naştere unui nou val de speculaţii.
Conferinţa de presă a preşedintelui Traian Băsescu, aşteptată şi anticipată în cel mai înalt grad, a mai ridicat puţin vălul misterului, lăsând însă multe lucruri nelămurite şi declanşând un nou val de comentarii de toate felurile. Pentru a complica puţin lucrurile, el a dat asigurări că nu le-a impus nici o "regulă a tăcerii" celor trei ziarişti, care nu trebuie să asculte decât de propria conştiinţă.
După trei săptămâni de la eliberarea ziariştilor, cu presa română deja suprasaturată de subiect, a venit vestea eliberării lui Florence Aubenas, ostatică în Irak încă de la începutul anului. Urmată imediat de o reacţie puternic emoţională a celor trei români, aflaţi deja de trei săptămâni în ţară, însă sub protecţia unei "perdele de fum". La unison, fiecare de pe unde se afla, cei trei au declarat că au fost închişi în acelaşi beci cu Florence, care este o femeie extraordinară, puternică, având simţul umorului şi plină de calităţi. Lovitura de teatru nu a întârziat - abia ajunsă pe pământul Franţei, Florence Aubenas a negat că ar fi stat în acelaşi loc cu ziariştii români. Pe de altă parte, nici uimită de întrebare nu a fost, deşi, teoretic cel puţin, nu avea de unde să ştie despre ei - fuseseră răpiţi mult după ea şi eliberaţi cu trei săptămâni înainte. Un alt orizont de aşteptare a fost distrus după două zile, la intens mediatizata conferinţă de presă a ziaristei franceze. Deşi în Franţa aproape toţi oficialii care au avut vreo legătură cu rezolvarea crizei şi au fost întrebaţi au spus că este adevărată declaraţia românilor, Florence Aubenas s-a încăpăţânat dacă nu să nege, măcar să nu confirme. "Am fost deţinută cu Hussein" a devenit "declaraţia-standard" invocată de Aubenas ori de câte ori a fost întrebată despre acest episod. O nouă declaraţie răstălmăcită în toate felurile, de această dată atât în presa română, cât şi în cea franceză. Ipoteza de lucru adoptată de media a fost că Florence protejează pe cineva - doar şi românii o protejaseră pe ea. Şi protejează cu vehemenţă, susţinând că nu face acest lucru la cererea autorităţilor sau pentru a proteja "oameni aflaţi în birouri" sau chiar pe "agentul 007". Florence Aubenas a dat însă o adevărată avalanşă de amănunte, dintre care multe par să se potrivească de minune cu cele "scăpate" de români. Celula strâmtă, joasă, întunecoasă şi lipsită de aer, legăturile la ochi, ieşitul la toaletă (de numai două ori pe zi însă) şi chiar schimbul de cadouri care a încununat criza sau felul în care au fost păstrate "efectele personale", în buna tradiţie a filmelor despre închisorile americane.
Presa franceză, extrem de reţinută pe perioada captivităţii lui Florence Aubenas - demonstrând că şi-a învăţat lecţia după răpirea lui Chesnot şi Malbrunot - a publicat, câteva zile, mărturii şi declaraţii ale ziaristei de la Liberation, fără să uite însă să menţioneze şi legăturile cu ziariştii români. În ultimele zile, informaţiile vehiculate de presă - în România şi în Franţa - se citează de multe ori unele pe altele, iar punctele de vedere oficiale au cam dispărut. Desigur, autorităţile franceze au mulţumit României, la cel mai înalt nivel, pentru colaborare. Şi e destul de neclar la ce mai foloseşte, în această situaţie, tăcerea misterioasă a lui Florence Aubenas şi în ce măsură mai poate ea proteja pe cineva din momentul în care colaborarea franco-română devine publică la nivel oficial.
În concluzie, lucrurile rămân destul de neclare după încheierea a două crize ale ostaticilor, existând în continuare întrebări fără răspuns, iar pentru răspunsuri probabil chiar va trebui aşteptat 50 de ani. Sau, poate, bulversaţi şi exasperaţi de ceea ce se întâmplă, răpitorii sau cei care i-au deţinut pe ostatici vor răspunde în vreun fel, vor da "o probă de viaţă" sau vor trimite vreo casetă explicativă la Al-Jazeera. Pentru că s-a dovedit, cel puţin în cazul românilor, că urmăresc cu mare atenţie ce se petrece în ţara de origine a ostaticilor...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.