Sala polivalentă a Universității din Oradea a fost plină ieri, la Festivitatea de deschidere a noului an universitar. Anul acesta Universitatea din Oradea a numărat mai mulți boboci la licență decât anul trecut.

Evenimentul a început cu intonarea Imnului Național urmat de Gaudeamus Igitur de către studenți ai Facultății de Muzică.

Moderator a fost prorectorul Cornel Borza, iar la prezidiu au stat: rectorul Universității din Oradea - Constantin Bungău, președintele Senatului Universității din Oradea - Aurel Căuș, episcopul Oradiei - Sofronie Drincec, prefectul Dumitru Țiplea, președintele Consiliului Județean Bihor - Ilie Bolojan, primarul Oradiei - Florin Birta, reprezentanta studenților în Senatul Universității - Natalia Cuc și reprezentanta bobocilor - Bianca Bonaț.

„Avem un număr mai mare de studenți la licență în anul I la majoritatea facultăților noastre. În urma admiterii, au fost înmatriculați 3.811 studenți la licență, anul trecut am avut 3.459. 1.386 studenți sunt la master în anul I, anul trecut au fost 1.494, observându-se dezinteresul studenților de la licență care au fost școlarizați în ultimii doi ani on-line. 46 de studenți noi au fost înamtriculați la doctorat. În total, avem 16.027 de studenți la licență, master și doctorat. 20.797 de studenți cu cei de la forma post-universitară. Această cifră ne clasează în primele 10 universități ca mărime, la nivel național. Avem 869 de cadre titulare la care se adaugă 64 de asistenți universitari doctoranzi, 111 cadre didactice asociate, la plata cu ora. 100 de cadre didactice conduc doctorate la Universitatea din Oradea. Gestionăm 53 de domenii de licență în cadrul a 101 programe de studii, 43 de domenii de master, în cadrul a 66 de programe și 18 domenii de doctorat”, a spus, printre altele, rectorul Constantin Bungău.

Președintele Senatului Universității din Oradea, Aurel Căuș, le-a transmis studenților că diploma nu este un scop în sine și că important este drumul până la a o obține.

Primul care a vorbit dintre reprezentanții autorităților a fost prefectul Dumitru Țiplea care a spus că universitatea trebuie să devină un spațiu de modernizare durabilă a întregii societăți: „Anii aceștia vor fi cei mai intenși. Bucurați-vă pentru această perioadă și învățați de la oamenii extraordinari pe care îi veți întâlni, profesorii, și canalizați energia, entuziasmul, creativitatea și bunăvoința către comunitate. Toate acestea pot aduce orașului, județului și întregii țări, progresul pe care ni-l dorim cu toții”.

A urmat primarul Florin Birta care a spus că studenții și cadrele didactice reprezintă 20% din populația orașului Oradea și că trebuie făcute eforturi pentru ca acest număr să crească. „Și noi ca municipalitate trebuie să contribuim. Un exemplu îl reprezintă masterplanul pentru Campusul Universitar. Chiar în prezent lucrăm la cele două cămine studențești și vom continua să dezvoltăm campusul. Ca oraș avem o datorie față de studenți. Dacă totul va fi în regulă, în primăvara anului viitor, în calendarul de activități a municipiului Oradea, va fi trecut și un festival studențesc. Vă felicit și vă doresc mult succes”, a spus primarul Oradiei.

„Nu există o comunitate prosperă fără un învățământ superior puternic și dezvoltat. Este o obligație din partea noastră să respectăm aceste legi ale dezvoltării. Facem și vom face tot ce putem pentru consolidarea învățământului universitar orădean pentru că aceasta este una din bazele dezvoltării și prosperității comunităților din vestul României. Toate companiile și toate Guvernele își bazează dezvoltarea pe cea mai importantă resursă, oamenii. Acești ani sunt ani importanți pentru că sunt ani de acumulări și în funcție de aceste acumulări, studenții care sunt acum în spate vor reuși să sară niște rânduri și să ajungă mult mai în față. De aceste acumulări va conta dezvoltarea comunității noastre”, a spus Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.    

Reprezentanta studenților în Senatul Universității, Natalia Cuc, i-a asigurat pe studenți, în numele colegilor ei din Senat, că îi va sprijini și susține indiferent de problemele întâmpinate.

„Cu siguranță că toți ne întrebăm cum va fi această experiență de student. Răspunsul este în mâinile noastre. La fel ca prezentul, totul depinde de alegerile pe care le facem. Trebuie să învățăm să apreciem fiecare moment, fiecare clipă, să trăim intens momentele de fericire și să depășim fiecare obstacol. Educația este cel mai important instrument pe care noi îl putem folosi atât pentru dezvoltarea individuală, cât și a societății în care trăim”, a spus Bianca Bonaț, reprezentanta bobocilor Universității. 

Evenimentul s-a încheiat cu momentul înmânării carnetelor de excelență elevilor care au intrat la facultate cu cele mai mari medii.