Timp de trei zile și trei seri, orădenii au trăit clipe de neuitat prin muzică, artă și distracție, în cadrul celei mai frumoase sărbători a orașului nostru, festivalul toamnei orădene, Oradea FestiFall.

S-a lăsat cortina peste cel mai frumos și complex eveniment al anului. Oradea Festifall s-a desfășurat în perioada 13-15 octombrie, aducând publicului concerte în aer liber, preparate pentru toate gusturile, distracție pentru copii și părinți, dar și o mulțime de reprezentații de artă stradală.

În acest an, evenimentul a fost „găzduit” în cinci locații diferite: Piața Unirii, str. Vasile Alecsandri, Piața Regele Ferdinand, Calea Republicii și str. Libertății.

FestiFall Oradea a fost la înălțime în fiecare zi de sărbătoare. Timp de trei zile și trei seri, urbea de pe Crișul Repede a fost animată de peste 400 de artiști, care au umplut orașul de voie bună și de culoare.

Seara, piețele Unirii și Ferdinand, podul Ladislau și promenada Libertății au fost pline de orădeni de toate vârstele, dornici să vadă ce are de oferit ediția din acest an. Cei de la „Steampunk Travellers” au pornit din Piața Ferdinand spre Piața Unirii, umplând centrul orașului de bucurie și culoare.

Palatul Episcopal Greco-Catolic și-a deschis porțile pentru a deveni, „Palatul Creativ”. Aici, vizitatorii au putut descoperi expoziții ale designerilor locali, lucrări ale studenților Facultății de Arte, Universitatea Oradea și Facultății de Arte, Universitatea Creștină Partium, precum și un târg de fashion sustenabil, „Designer Sustainable Fair”.

Pe de altă parte, participarea la „Treasure-Hunt”, organizat de „Drugaș Club”, în cadrul Oradea Festifall, a adus participanților o experiență inedită și multe bucurii.

În acest captivant și elegant spectacol de toamnă, echipa de balerine Sylphes i-a purtat pe orădeni într-o călătorie aeriană plină de grație și forță. Fiecare mișcare și fiecare piruetă par să sfideze gravitația, transformând scena într-un adevărat tărâm al viselor. Programul lor superb este o poveste a frumuseții în dans, în care eleganța se împletește cu forța pentru a crea un tablou desprins din basmele lumii balerinelor. Spectacolul Sylphes, o producție impresionantă care combină dansul, acrobația, muzica și proiecția live, la peste 30 metri înălțime, a adus în Oradea balerine  care au cucerit cerul înstelat al festivalului. Creatorii Aerial Strada au pus în scenă spectacolele care au survolat cerurile a peste 45 de țări.

Tot în cadrul festivalului, show-ul de drone a desenat pe cer cele mai frumoase monumente și reprezentative simboluri ale Oradei, cucerind publicul.

Una peste alta, pentru prima dată în istoria sa, festivalul a prezentat artiști de talie internațională, capul de afiș fiind Richard Clayderman - legenda pianului francez. Într-un moment cu totul special, scena FestiFall a fost luminată de prezența renumitului pianist și compozitor francez. Cu o carieră impresionantă, Clayderman a lansat numeroase albume care au devenit adevărate succese, iar coloanele sonore ale filmelor au rămas în inimile ascultătorilor. Cele mai populare lucrări de muzică clasică au creat duminică seara o atmosferă deosebită în Piața Unirii. Artistul a fost acompaniat de 12 instrumentiști ai Filarmonicii de Stat din Oradea.

O altă supriză a fost prezența celor de la Nouvelle Vague. După cinci albume de succes și numeroase turnee în întreaga lume, trupa continuă să surprindă și să încânte publicul cu sound-ul lor inconfundabil. Brandul artistic al trupei este sinonim cu bucuria trăirii experienței live, atât pentru public, cât și pentru muzicieni. În premieră absolută, Nouvelle Vague a captat publicul orădean, oferind un spectacol muzical care va rămâne în amintirea tuturor.

Totodată, pe scena din Piața Unirii, publicul s-a putut bucura de prezența artiștilor cunoscuți pe plan național, precum Moonlight Breakfast, Loredana Groza, Mădălina Pavăl și Orchestra, alături de trupe locale consacrate, precum NOR și Celelalte Cuvinte.

Pe tot parcursul festivalului, structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au asigurat un climat de ordine și siguranță publică, astfel încât toți participanții s-au putut bucura de atmosfera de sărbătoare.