Dacă în urmă cu zece luni, în perioada campaniei electorale, FC Bihor era văzută de echipa Bolojan ca o piatră de moară pentru bugetul public, pentru care, odată cu preluarea conducerii Primăriei, urma să se găsească leac, acum primarul Oradiei, prezent ieri în faţa consilierilor judeţeni, susţine finanţarea în continuare a echipei de fotbal.

Nici noua conducere a Primăriei Oradea şi nici cea a Consiliului Judeţean nu au fost în măsură ca, după o analiză îndelungată a activităţii FC Bihor, să vină cu o soluţie concretă pentru a pune capăt situaţiei financiare de aici. Mai mult, noii edili nu au reuşit nici ei să împiedice acumularea de noi datorii, la finele anului 2008 acestea ridicându-se la 1,6 milioane lei. Pentru a ieşi din acest impas, se propune o nouă strategie, cu toate că şi până acum, în fiecare an au fost votate fel şi fel de strategii. "În fiecare an ni se spunea că este ultimul în care mai achităm datoriile Clubului", a fost observaţia pertinentă ridicată de consilierul UDMR Szabo Odon. Potrivit primarului Ilie Bolojan, acesta a şi găsit o explicaţie pentru acumularea acestor datorii: neachitarea de către CJ Bihor a cotizaţiei ce-i revenea de 1,34 milioane de lei. "Consiliul Local Oradea a contribuit anul trecut cu 2 milioane lei, CJ Bihor cu 1,1 milioane lei, iar 1 milion de lei provin din sponsorizări. În total, FC Bihor a avut un buget de 4,1 milioane lei, în condiţiile în care nevoile sale se ridică la 4,8 milioane lei", a explicat Ilie Bolojan. Consilierii judeţeni, în replică, şi-au motivat nealocarea sumei bazându-se pe faptul că, în timp ce CLO deţine 67% din acţiuni, CJ Bihor deţine 21%. Varianta propusă de Ilie Bolojan este de a susţine în continuare echipa de fotbal şi achitarea datoriilor, iar în paralel să se găsească cinci-şase investitori bihoreni care să finanţeze FC Bihor. În cazul în care, datorită contextului economic, nu se vor găsi investitori, cei doi acţionari vor fi nevoiţi să suporte împreună bugetul stabilit al FC Bihor la 5 milioane de lei, plus să achite datoriile de 1,6 milioane de lei. Dacă până nu demult, vicepreşedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss, susţinea cu fervoare necesitatea finanţării FC Bihor, afirmând public că echipa de fotbal este mai importantă decât Teatrul de Stat din Oradea, acum acesta a adoptat o cu totul altă poziţie, aruncând către colegii din coaliţie fel şi fel de săgeţi. Analizând contextul economic general, consilierii s-au consolat cu faptul că, în lipsă de investitori, FC Bihor va fi susţinută tot de la bugetele locale. "Nu cred că vom găsi investitori şi trebuie să înţelegem că echipa are probleme. Pe de altă parte, trebuie să realizăm că echipa de polo, care are un buget mult mai mic, are performanţe mult mai mari şi mult mai mulţi spectatori", a adăugat Szabo Odon. Cum scopul prezenţei lui Bolojan la CJ Bihor era doar unul de informare, consilierii nu au luat nicio hotărâre în fapt, ei urmând ca la aprobarea bugetului judeţean să-şi dea acordul pe baza informaţiilor prezentate.