Fabrică de procesare a cânepei, inaugurată la Salonta
"CANAH Internaţional", primul producător de ulei de cânepă din România, şi-a deschis porţile ieri, la Salonta, lansându-se astfel pe piaţă şi primele produse pe bază de ulei din seminţe de cânepă din ţara noastră. Fabrica, cu o suprafaţă de aproximativ două mii de metri pătraţi, a fost construită în mai puţin de un an, investiţia ridicându-se la peste 1,7 milioane de euro. Uleiul de cânepă obţinut la Salonta este un produs recunoscut pentru proprietăţile sale nutritive, fiind singurul ulei comestibil cu procent ideal de acizi graşi sănătoşi - Omega 3 şi Omega 6.
CANAH Internaţional a fost înfiinţată în 2005 de către un grup de investitori privaţi, şi are ca obiect principal de activitate procesarea plantelor tehnice, respectiv a seminţelor plantei de cânepă. Fabrica de la Salonta a fost construită prin derularea unui program SAPARD de dezvoltare rurală, zona fiind aleasă pe de o parte datorită tradiţiei îndelungate în creşterea cânepii, iar pe de altă parte de deschiderea de care au dat dovadă autorităţile locale. Livrarea materiilor prime folosite în obţinerea produselor din cânepă este asigurată de cultivatorii din zonă, societatea încheind pentru anul acesta contracte cu aproximativ 15 cultivatori. La Salonta sunt prelucrate seminţele de cânepă în scopul obţinerii uleiului şi a suplimentelor nutritive, făină proteică din şrotul obţinut în urma presării, şi sunt obţinute seminţe decojite folosite în scop alimentar. Capacitatea de prelucrare a fabricii este de 1000 tone de seminţe pe an, această cifră constituind echivalentul a 250.000 litri ulei de cânepă anual. La ceremonia de deschidere a fabricii au fost prezente autorităţile locale, Iuliu Winkler, secretar de stat la Ministerul pentru IMM, şi Dan Lăzărescu, administratorul CANAH Internaţional. Produsele lansate de CANAH vor fi disponibile în farmacii, magazine naturiste şi online, într-un pachet premium format din ulei alimentar şi suplimente nutritive. Ambalajul produselor CANAH filtrează razele UV şi IR meţinând timp îndelungat calitatea nutritivă a produselor.
Uleiul alimentar CANAH poate fi folosit la salate, paste, orez şi legume la grătar înainte de servire. Produsele fabricii de la Salonta ajută la: reglarea colesterolului şi a tensiunii, dezvoltarea celulelor nervoase, întărirea sistemului imunitar şi în tratarea stărilor depresive. Datorită fapului că este şi un excelent tratament adjuvant în psoriazis, acnee şi alte boli cutanate, CANAH intenţionează lansarea până la finalul anului, şi a unui produs dermato-cosmetic obţinut din uleiul de cânepă procesat tot în fabrica de la Salonta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.