Extremiştii unguri, interzişi în România
România interzice intrarea în ţară a extremiştilor maghiari. Membri ai Jobbik şi ai Gărzii Maghiare, indezirabili
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat măsurile luate pentru 15 martie, Ziua Maghiarilor de pretutindeni, cu ocazia căreia au loc manifestaţii în Transilvania. Unii membri ai patru mişcări extremiste maghiare, printre care şi Jobbik, au primit interdicţie de a intra în România, MAI demarând demersurile pentru a-i declara cetăţeni indezirabili. Instanţa urmează să dea verdicte în acest sens, de obicei aceste procese fiind mai mult o formalitate, în care solicitările direcţiei de Imigraţie a MAI sau ale SRI sunt aprobate fără excepţie.
Autorităţile române au luat decizia instituirii unor măsuri preventive, după ce au fost evaluate riscurile la adresa siguranţei naţionale, a anunţat Monica Dajbog, purtătoarea de cuvânt a MAI.
Astfel, s-a luat decizia de a nu permite intrarea pe teritoriul României, declarându-i indezirabili, pe unii membri ai 4 mişcări extremiste maghiare, precum Noua Gardă Maghiară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik. Pentru acest lucru, MAI a cerut instanţei competente să aprobe statutul de indezirabil pentru unii cetăţeni maghiari care fac parte din aceste mişcări.
"Despre aceştia s-a stabilit cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii", a spus Dajbog.
Oficialul MAI nu a precizat dacă s-a luat o măsură specială şi faţă de Vona Gabor, liderul Jobbik, spunând însă că în prezent pe numele acestuia se află în faza implementării o acţiune penală la Ministerul Public.
Vreti pamant? Va dam pamant cat vreti, peste toti la un loc, fiecare Roman arunca cu lopata pamant peste voi! Eu unul v-as da autonomie cu interdictie si expulzare pe termen nelimitat in Mongolia alaturi de fratii vostri pentru ca de fapt voi asta sunteti la origine! http://media.sacbee.com/static/weblogs/photos/images/2010/mar10/mongolia_sm/mongolia15.jpg
VĂ PROMIT CĂ NU MAI SCRIU DE RĂU DE BĂSE NICI DE PMP NUMAI NU MĂ MAI CENZURAŢI.
MULTE COMENTARII SUNT POLITICE. CEI CARE-L ACUZĂ PE PONTA AU UITAT CE ŢANŢOS STETEA bOC (RUŞINEA MOŢILR ) LÎNGĂ MARKO BELA ÎN PREZIDIU LA GUVERN?ÎNCOLO UDEMERIŞTII URMĂRESC SĂ ARATE CONAŢIONALILOR CĂ NU TREBUIE SĂ ŞTIE ROMÂNEŞTE, CHIAR DACĂ REPREZINTĂ 20 LA SUTĂ. CINE LE-A PERMIS CA SĂ SCHIMBE PANOURI DE orientare de circulaţie de mii de lei cu altele pe care să scrie şi Naghivarod?IAR ROMÂNII SĂ BĂLĂCĂRESC ÎNTRE EI CUM SUNT ŞI COMENTARIILE DE MAI JOS. CINE LE PERMITE SĂ SCRIE PESTE TOT ŞI UNGUREŞTE?
Pe 15 martie, maghiarii nu se aduna sa manance colac secuiesc (kurtoskalacs) si sa danseze csardas, ci au un scop anume si acela stim cu totii care e: blestemata de autonomie. De mai bine de 15 ani, dar cu precadere in ultimii 2-3 ani, aici in Transilvania se duce o lupta privind discriminarea negativa, in plan local, populatia romaneasca din cele doua judete (Covasna si Harghita) este discriminata negativ in mass media si in politica UDMR. Cand in presa locala ti se spune zilnic :Revista Európai Idõ (Covasna) despre pasii luptei ARMATE pentru autonomia maghiara: ”infiintarea Bancii Secuiesti independente”, ”refuzarea achitarii impozitelor catre statul roman” si ”varsare de sange”. Cotidianul de limba maghiară Szekely Hirmondo (Covasna): ”Autonomia trebuie obţinuta cu forta” ,, Acest lucru trebuie schimbat mai devreme sau mai târziu, insa noua, secuilor cu cutitul nationalismului roman la gat, nu ne-a mai ramas timp sa asteptam, adica prin obtinerea cu forta a autonomiei teritoriale trebuie sa ne luam in mana dirijarea propriului destin, pana cand nu e prea tarziu”. Presedinti de Consilii Judetene care incită la violente si ura interetnica impotriva romanilor din cauza asa-zisului drapel al asa-zisului tinut secuiesc, dar noi de ziua nationala daca dorim sa arboram steagul national, trebuie sa avem autorizatie de constructie. Presedinti de Consilii Judetene care refuza public sa se delimiteze de extremistii din HVIM care militeaza pentru alipirea Transilvaniei la UNGARIA si promoveaza insemne FASCISTE. Primari, presedinti de CJ si presedinte si membri UDMR care spun ca ar fi bine daca limba maghiara, prin Constitutie, ar primi un statut regional, iar condiţia cunoaşterii limbii maghiare e justificata si legala. Cand primarul Antal Arpad se si vede guvernatorul „Ţinutului secuiesc”, cand vin in tara ta, politicieni, vicepremierul si presedintele Ungariei si fac tot felul de declaratii extremiste, cand un roman este bătut în centrul municipiului Sf. Gheorghe pentru că nu stie limba maghiara, cand un roman este amendat de Politia Locala din Sf. Gheorghe pentru că a scandat ”La multi ani, Romania!” de Ziua Nationala , NU-TI VINE SA SPUI?: GATA! PANA AICI! NOI ROMANII NE-AM SATURAT!!! AM TOLERAT DESTUL!!! Nu mai toleram abuzurile, respingerea, nu mai vrem sa facem compromisuri, daca am permis nu inseamna ca vrem sa fim si suprimati. REFUZAM SA NE MAI ADAPTAM LA CERINTELE VOASTRE PRIN SUPUNEREA NOASTRA, CROINDU-VA DRUM DUPA BUNUL VOSTRU PLAC LA PROPRIILE DORINTE, AJUNGAND LA FANATISM. NU MAI PUTEM FII TOLERANTI LA DISCRIMINARI BAZATE PE APARTENENTA NATIONALA, ETNIE, OPTIUNE POLITICA, RELIGIE, ETC.
cand o sa sarbatorim ca nu mai sunt aici?
unde ne-a adus tarfa de politica...am fost pe mana tuturor si acum ajungem pe a ungurilor...
la nivel diplomatic se lucra bine!vicepremierul spune ca autonomia li se cuvine..cereti si sigur veti primi
toata Romania este degradata si furata de politicieni!! la asta nu s-a gandit?si aceasta petitie este tot datorita politicienilor! in loc sa se ocupe de problemele tari si sa colaboreze isi tot schimba functiile si se ocupa cu nimicuri
Mulţumim din suflet Domnului Fancsali pentru ajutorul dat SRI-ului, furnizîndu-i lista detalaită cu cei ce doresc dezmembrarea statului unitar România
Pentru porcariile ce se intampla astazi si obraznicia ungurilor principalul vinovat este PSD,in frunte cu plagiatorul Ponta.Cei care admirati PSD,votati-i in continuare.
daca ati fi platiti cu salariul minim pe economie,voi parlamentarii,nu ati mai avea timp sa faceti pact cu ungurii
mai urmeaza sa va aliati cu tiganii!un mic pas si sigur ramaneti la guvernare
le-am dat degetul acum ne fura mana cu acordul guvernantilor!
autoritatile in alerta?fiti seriosi!atunci de ce le-au aprobat aceste demersuri?
in Iugoslavia,Slovacia si alte tari sint unguri,dra nu sarbatoresc ca aici..si atunci de ce nu e bien aici?le dam si posturi la guvernare!
in inima tarii ungurii sarbatorsesc!de 1 Decembrie in Spania ,nimeni nu ne-a sarbatorit!rusineeeeeee!POLITICII
politicienii pt a-si pastra posturile la guvernare ne cumpara cu pungi,pixuri si ne mai vand gratis..rusine Basescu,PONTA
ati vazut Slovacia cum procedeaza cu minoritatile?noi ii punem la guvernare...halal USD
Ponta rusine pt protocolul cu UDMR ..tu ai adus in tara acesti criminali!uita-te si filmari ..cine vrei sa te voteze?
ati vandut tara pt ca voi sa ramaneti la guvernare..nimeni in Bihor nu va va vota..v-ati culcat cu dusmanul
Tardiv i-au proclamat pe acei instigatori indezirabili.
eu vrut sa fie liniste la Oradea, nu trebuie la noi tulburarea, cu ez a ,,Jobbik" si altii dili...eu maghiar estem , si nu vrut la mine czircus cu romanii...nu astia dat la mine loc de munca si salar, ...Oradea dat ...cr vrea ez a bolund ....? razboi...Politia roman, sa stabileasca...ordine...de ala plateasca eu impozit... noi vrut pace cu toate lumea...asta intelegem eu, Europa...nu cu problemea...Sorbotorim linistite, ziua Maghiara...cu omenii, maghiari si romani...