Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor", în colaborare cu Muzeul Militar Naţional - Filiala Oradea, Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio şi Asociaţia Naţională "Cultul Eroilor" - Filiala Bihor, a organizat ieri, la Muzeul Memorial "Aurel Lazăr", din Oradea, vernisajul expoziţiei "Primăvara Întregirii", eveniment inclus în manifestările prilejuite de împlinirea a 90 de ani de la eliberarea municipiului Oradea de către Armata Română, pe 20 aprilie 1919, organizate de Primăria municipiului Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor.

Expoziţia cuprinde fotografii documentare, arme, decoraţii, costume militare şi populare, diverse obiecte, toate din epoca Primului Război Mondial. Mai precis, ea reuneşte panouri cu documente şi fotografii vizând, în principal, evenimentele istorice de la 1 decembrie şi culminând cu data de 20 aprilie 1919, când a avut loc eliberarea Oradiei de către Armata Română. Totodată, în expoziţie, se regăsesc vitrine cu documente de epocă, decoraţii, medalii comemorative şi arme din Primul Război Mondial. Mai mult, într-o altă sală, se face reconstituirea atmosferei din 20 aprilie 1919, nu numai prin imagini ale orădenilor şi bihorenilor care au trăit acele evenimente, ci şi prin câteva costume populare provenite din tot Bihorul, purtate de oamenii de atunci, respectiv a unor uniforme militare din acea perioadă. Tot aici, se regăsesc două cruci de eroi, din lemn, care, în satele din judeţ, se puneau pe biserici în memoria celor care au pierit în alte părţi decât acasă. Majoritatea pieselor prezentate în expoziţie provin din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor Oradea, iar o parte, de la Muzeul Naţional Militar - filiala Bihor. "Este o expoziţie care oferă cu obiectivitate informaţii despre un eveniment fundamental pentru istoria contemporană a României şi Europei Centrale şi care redă, în acelaşi timp, atmosfera de trăire sufletească încercată de toţi românii participanţi la evenimentul din 20 aprilie 1919, încercând, astfel, să transmitem aceleaşi sentimente înălţătoare şi celor de azi", a arătat Aurel Chiriac.