Galeria virtuală de artă Online Gallery, în parteneriat cu cafeneaua Bookafe, a organizat, vineri şi sâmbătă, Târgul de Artă și Handmade, în incinta cafenelei Bookafe. Picturi, vitralii, obiecte decorative pictate sau sculptate manual, haine handmade, păpuși, jucării și bijuterii handmade lucrate cu migală, toate i-au aşteptat pe orădenii iubitori de frumos.

Evenimentul a avut loc vineri și sâmbătă între orele 17.00 și 21.00, iar organizatorii și-au propus să coloreze terasa cafenelei cu lucrările câtorva dintre cei mai talentați artiști locali. Evenimentul a avut ca scop popularizarea artiștilor locali și prezentarea produselor handmade într-un cadru boem și elegant. Pentru că prima ediție a fost un succes, organizatorii au decis să aloce, de această dată, două zile evenimentului. Obișnuiți să expună și să își vândă lucrările preponderent în mediul online, în capitală sau în străinătate, atât artiștii cât și organizatorii consideră binevenită oportunitatea de a se întâlni cu publicul orădean, de a schimba impresii și de a spune povestea fiecărei lucrări realizate manual. Picturi, vitralii, obiecte decorative pictate sau sculptate manual, haine handmade, păpuși, jucării și bijuterii handmade lucrate cu migală, toate și-au așteaptat admiratori și cumpărători printre orădenii iubitori de frumos. Târgul a propus și o serie de lucrări handmade inedite, cum ar fi bijuteriile decorate cu mușchi viu, păpușile de degete și tricourile cusute cu motive tradiționale. Copii au fost deasemenea  așteptați cu jucării, hăinuțe și accesorii handmade ideale pentru cei mici. Câțiva dintre artiștii cu care cei care au trecut pragul cafenelei au avut ocazia să se întâlnească sunt: Gabriela Popa, Cornelia Popa, Felicia Vieru (Cia Vie), Mihaela Călinescu, Melu Ciuciu Pitz, Anca Ioana Copăcean, Annamária Kövér.