În Piaţa Unirii a mai rămas doar statuia lui Mihai Viteazul, după ce sâmbătă, 14 martie, cea a lui Emanuil Gojdu a fost demontată şi apoi transportată în Ştrandul Ioşia, unde va rămâne până va putea fi amplasată în Centrul Civic, în faţa Catedralei Ortodoxe.

Sâmbătă dimineaţă, în prezenţa directorului muzeelor din județul Bistrița, specialist în restaurarea monumentelor din piatră, muncitorii unei firme specializate din Satu Mare au demontat statuia lui Emanuil Gojdu. Ei au dezasamblat-o în trei bucăţi de aproximativ două tone fiecare, după care au transportat-o la Ştrandul Ioşia, unde a fost amplasată pe o platformă betonată, care va fi înconjutată cu gard pentru a evita vandalizarea. Operaţiunea a costat o mie de euro şi a durat circa patru ore. Potrivit specialiştilor, cele trei piese se află într-o stare bună, dar vor trebui probabil supuse unui proces de curăţire înainte de reamplasarea statuii. Astfel, bustul va trebui să suporte lucrări de restaurare, pentru că lipseşte o parte dintr-o ureche şi puţin din barbă.

Decizia de a muta statuia lui Emanuil Gojdu a fost luată având în vedere că Piaţa Unirii s-a transformat într-un adevărat şantier. Până la acest moment, lucrările efectuate au constat în decopertarea stratului de asfalt și a stratului vegetal de pământ, relocări de utilităţi, îndepărtarea bordurilor și a vegetaţiei ornamentale îmbătrânite. Toate aceste lucrări au fost corelate cu celelalte proiecte care se derulează în imediata vecinătate a Pieţei Unirii: reabilitarea și consolidarea liniei de tramvai dinspre Parcul 1 Decembrie până la strada Primăriei, a lucrărilor de canalizare pe strada Independenţei, dar și a lucrărilor de execuţie a parcării subterane din spatele statuii lui Mihai Eminescu. De asemenea, au fost tăiaţi arborii, se efectuează lucrări de canalizație de cabluri subterane, relocări conducte de termoficare, apă-canal și a postului trafo deținut de Electrica etc.  

Statuia lui Emanuil Gojdu nu se va mai reîntoarce în Piaţa Unirii, municipalitatea orădeană intenţionând să o reamplaseze în Centrul Civic, în piaţa ce-i poartă numele. Statuia va fi amplasată vizavi de Catedrala Ortodoxă, însă abia după ce vor fi încheiate lucrările de reamenajare gândite de Primăria Oradea. Astfel, administraţia locală îşi doreşte să realizeze o zonă pietonală care să facă legătura între Cetate şi Parcul 1 Decembrie, în scopul de a atrage turişti, motiv pentru care intenţionează să amenajeze un pasaj rutier subteran în Centrul Civic. Până la reamplasarea sa, statuia lui Emanuil Gojdu se va afla în custodia Administrației Domeniului Public.