Elevii Liceului de Artă au încercat să aducă, ieri, un zâmbet pe chipul copiilor internaţi în secţiile de oncopediatrie ale Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu".

Însoţiţi de învăţătoarea Valeria Bunica, elevii clasei a IV-a A de la Liceul de Artă din Oradea au demarat ieri o acţiune caritabilă intitulată "Dăruind vei dobândi". Aceştia au adus un zâmbet pe chipul micilor pacienţi internaţi la secţiile de oncopediatrie băieţi şi fete ale Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu", cărora le-au pregătit un scurt moment artistic, după care le-au împărţit acestora jucării şi dulciuri. La reuşita acţiunii şi-a adus contribuţia şi mica, dar cunoscuta interpretă de muzică uşoară Gabriela Bugle, elevă a Liceului de Artă. "Dorim să aducem bucurie în sufletele copiilor suferinzi, Sărbătoarea Sfintelor Paşti să fie şi pentru ei o binecuvântare atât cât se poate", a declarat învăţătoarea Valeria Bunica. Iepuraşul de Paşti a venit la copiii din spital cu câteva zile mai repede, fiind întruchipat de elevi. "Ei au probleme şi noi încercăm să-i ajutăm atât cât putem", a afirmat Sonia Tivadar, una dintre elevele participante la acţiune, în timp ce împărţea dulciuri şi jucării de pluş bolnavilor.