Electrocentrale livrează căldură "la cerere"
Potrivit contractului de furnizare a energiei termice încheiat între asociaţiile de proprietari şi Electrocentrale Oradea, aceasta din urmă are obligaţia să pornească termoficarea doar dacă timp de trei zile consecutive, între ora 18:00 şi 6:00, media temperaturilor este mai mică de 10 grade C.
Până în prezent, aceste condiţii nu au fost îndeplinite. Cu toate acestea, s-a convenit ca acele asociaţiile de proprietari care doresc să pornească încălzirea înainte de îndeplinirea acestor condiţii pot solicita acest lucru. Administratorii asociaţiilor au obligaţia să depună o cerere scrisă în acest sens la sediul SC Electrocentrale Oradea SA de pe strada Jean Calvin (fostă Craiovei). Ilie Bolojan a mai precizat ieri, într-o conferinţă de presă, că în această toamnă se vor lua măsuri concrete în vederea eficientizării activităţii Electrocentrale. În primul rând, se impune reducerea unor cheltuieli, inclusiv cele de personal. Apoi, se cere demararea unor programe în vederea realizării unor investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, precum şi reabilitarea reţelei secundare, respectiv a magistralelor 1, 2 şi 3. Totodată, municipalitatea orădeană intenţionează să utilizeze noi surse de energie, cum ar fi apa geotermală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.