Pe parcursul acestei săptămâni, în şapte oraşe din ţară, printre care şi Oradea, are loc cea de-a III-a ediţie a campaniei naţionale "Donează sânge! Fii erou!", organizată de Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Medicinişti din România.

Campania Donează sânge! Fii erou!" se va desfăşura în perioada 5-9 mai şi îşi propune să atragă cât mai mulţi donatori, în special din rândul tinerilor şi să le creeze un obicei din a dona sânge în mod regulat. Orice persoană sănătoasă, cu vârsta peste 18 şi care să aibă o greutate corespunzătoare (peste 60 de kilograme) poate dona sânge în intervalul orar 7.00 - 11.00 la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, pe str. Louis Pasteur nr. 30. În prima zi a campaniei, la Centrul de Transfuzie s-au prezentat aproximativ 50 de persoane, însă prea puţini au fost studenţi, majoritatea fiind donatori fideli. "Azi a fost prima zi de campanie şi am început să împărţim pliante printre studenţi, tocmai de aceea numărul lor a fost mai redus, însă sperăm ca în zilele următoare să fie mai mulţi", a mai adăugat Alina Hanga. Chiar dacă studenţii nu s-au înghesuit în prima zi a campaniei, Centrul de Transfuzii nu duce lipsă de donatori. "În fiecare lună avem aproximativ 800 de donatori. Cea mai bună lună a fost în decembrie anul trecut, când am avut peste 1000 de donatori. Pe zi ce trece creşte însă numărul donatorilor care nu sunt interesaţi nici de beneficii şi nici nu au rude care au nevoie de sânge. Vor doar să doneze sânge", a declarat dr. Maria Maier, de la Centrul de Transfuzii. Fiecare donator beneficiază de o zi liberă de la locul de muncă, şapte bonuri de masă, dar şi o reducere de 50% pentru un abonament lunar pe toate liniile de transport în comun din Oradea, iar pentru cei care vin din judeţ transportul este gratuit.