Doar 40% dintre localităţile bihorene au rezolvat problema deşeurilor
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Dumitru Voloşeniuc, a participat, săptămâna trecută, la Târgul internaţional de la Leipzig, Germania, pentru a găsi investitori, în special în domeniul reciclării deşeurilor, având în vedere faptul că în data de 16 iunie vor trebui închise toate haldele de gunoi din judeţ.
Judeţul Bihor a fost singura administraţie judeţeană din ţară prezentă la târgul internaţional de la Leipzig, organizat în perioada 27-29 ianuarie. "Trebuie să căutăm soluţii ca administraţiile locale să nu rămână cu gunoiul pe cap după 16 iunie. Paşii pentru implementarea serviciului public de salubritate în judeţ trebuia să fi fost făcuţi deja de fosta administraţie judeţeană", a declarat, ieri, Dumitru Voloşeniuc. Vicepreşedintele CJ Bihor a precizat că a reuşit să contacteze patru firme a căror obiectiv de activitate este reciclarea deşeurilor, reprezentanţii acestora fiind aşteptaţi în România în cursul acestei luni. "Sunt foarte multe comune care nu au serviciul de salubritate scos la licitaţie", susţine Voloşeniuc, adăugând că doar 40% dintre localităţile din Bihor au rezolvat problema colectării deşeurilor. Acesta a reclamat lipsa de curaj de care dau dovadă primarii din judeţ, care de teama că nu vor mai fi votaţi nu aplică amenzi cetăţenilor care aruncă gunoaiele în locuri nepermise. "Fiecare primărie ar trebui să aibă un inspector de mediu care să se ocupe de această problemă", a precizat vicepreşedintele CJ Bihor. Pe lângă reciclarea deşeurilor, Dumitru Voloşeniuc a declarat că ar mai putea fi înfiinţate staţii de incinerare, care au însă un cost mult mai ridicat. O altă soluţie ar fi fost proiectul de transformare a gunoiului în biocombustibil pentru energie, însă şi în acest caz costurile ar fi foarte mari, iar deoarece judeţul Bihor nu are un master plan pentru gestionarea deşeurilor, nu pot fi accesate fonduri europene pentru un astfel de proiect.
În altă ordine de idei, Dumitru Voloşeniuc a declarat că la târgul de la Leipzig a constatat că judeţul Bihor este foarte puţin cunoscut atât din punct de vedere al investitorilor, cât şi ca potenţial turistic. Din acest motiv, vicepreşedintele CJ Bihor a anunţat că priorităţile sale vor fi promovarea turismului în Bihor şi soluţionarea problemei gestionării deşeurilor. În privinţa turismului, Voloşeniuc are în vedere promovarea judeţului prin intermediul internetului. "Vom pune la punct un site cu toate informaţiile necesare. Săptămâna viitoare vom discuta cu toţi operatorii de turism din judeţ să vedem cu ce probleme se confruntă şi cum putem să-i ajutăm", a mai menţionat vicepreşedintele CJ Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.