Diplome şi medalii pentru patru pensiuni bihorene
Patru dintre pensiunile bihorene s-au numărat printre câştigătoarele celei de-a V-a ediţii a Premiilor "Margareta de Aur", decernate de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC). Diplomele şi medaliile le-au fost înmânate proprietarilor de pensiuni, ieri, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bihor, de vicepreşedintele acestei instituţii, Dumitru Voloşeniuc, şi de preşedintele ANTREC Bihor, Maria Tătar.
Consiliul Judeţean Bihor a acordat, ieri, diplome celor 28 de pensiuni, hoteluri şi firme de servicii care au participat la Târgul de turism de la Debreţin, unde judeţul nostru a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bine amenajat stand de la târg. "Am decis să acordăm câte o diplomă de onoare celor 28 de firme ca o recunoaştere a eforturilor depuse de fiecare", a declarat vicepreşedintele CJ Bihor, Dumitru Voloşeniuc. La festivitate a fost prezentă şi preşedinta ANTREC Bihor, Maria Tătar, care a adus diplomele şi medaliile pe care patru dintre pensiunile din judeţul Bihor le-au primit în cadrul Premiilor "Margareta de Aur", ediţia a V-a. Mai exact, Pensiunea "Valea Izvorului", de la Remeţi, a primit diploma pentru "respectarea stilului arhitectonic şi a tradiţiei", Pensiunea "Vidraru", din Băile Felix, pentru cea mai frumoasă terasă, Pensiunea "Rozeclas", din Sânmartin, pentru armonia cromatică, iar Pensiunea "Adorianis", din Sarcău, pentru servicii suplimentare, altele decât cele prestate în incinta pensiunii, pensiunea fiind dotată cu teren de fotbal, pistă de alergare, bazine de apă termală în aer liber. În judeţul Bihor, sunt 180 de pensiuni clasificate, una singură având cinci margarete - Pensiunea "Ileana" din Bulz. Maria Tătar a precizat însă că niciuna dintre pensiunile clasificate din judeţul nostru nu are mai puţin de două margarete. Proprietarii de pensiuni prezenţi ieri la Consiliul Judeţean s-au plâns că numărul pensiunilor fără clasificare, care lucrează "la negru", este de două ori mai mare. Deoarece acestea nu raportează numărul de turişti, nu pot fi realizate datele statistice cerute la depunerea documentaţiei pentru accesarea de fonduri europene. Unul dintre proprietari a dat ca exemplu Boga, unde sunt peste 100 de case care oferă cazare pentru turişti, ele nefiind înregistrate ca pensiuni. Din acest motiv, nu pot fi accesate fondurile necesare realizării infrastructurii în această staţiune.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.