Din deal, de sus, spre Hidişelu de Jos
Pârtieeeee!
În fiecare iarnă, la sfârşit de săptămână, de sărbători sau în concedii, cele mai căutate locuri de către amatorii de sporturi de iarnă sunt staţiunile montane, care, bineînţeles, nu duc lipsă de pârtii de schi. Astfel, până acum, în fiecare week-end, drumul spre Arieşeni sau Stâna de Vale era aglomerat de autoturisme pline cu orădeni, după o săptămână de stres la serviciu, abia aşteptau să petreacă câteva ore sau chiar zile pe pârtiile de schi.
Sporturi de iarnă la preţ redus
Inconvenientele prezentate de deplasarea în aceste două staţiuni sunt, pentru unii, distanţa destul de mare până acolo (cazul Arieşeniului) şi drumurile prost întreţinute, mai ales în caz de ninsoare abundentă (vezi Stâna de Vale). Pentru cei care vor să evadeze din oraş, dar nu au prea mult timp la dispoziţie sau au bugetul limitat, începând din această duminică, s-a deschis o nouă pârtie de schi, pe păşunea de la Hidişelu de Jos, la doar 10 km de Oradea. Pe perioada verii, acest teren va fi folosit, în continuare, ca păşune pentru animalele sătenilor. "Hotărârea de a amenaja o pârtie de schi la Hidişel am luat-o pentru că, într-un oraş ca Oradea, sunt foarte mulţi oameni care vor să schieze. Eu sper că distanţa, atât de mică, să fie un factor hotărâtor care să-i determine să vină pe pârtia de aici pentru petrecerea timpului liber. Sunt convins că majoritatea celor care mergeau la Stâna de Vale sau la Arieşeni, o vor face în continuare. Noi vrem să-i atragem pe cei care nu au decât câteva ore la dispoziţie pentru schiat", ne-a declarat Gheorghe Bogdan, patronul firmei Timex.
Zăpada artificială, dacă nu curge, pică...
Deşi pârtia, de aproximativ 800 de metri, a fost inaugurată ieri, mai sunt de pus la punct câteva "amănunte", care să o facă mai atractivă pentru amatorii de sporturi de iarnă. Până acum, a fost instalat şi pus în funcţiune teleschiul pe o distanţă de 680 metri, al cărui tarif este de 25.000 de lei/ urcare, în cursul săptămânii, şi de 30.000 de lei/urcare, sâmbăta şi duminica. De asemenea, pentru cei care vor să stea până târziu pe pârtie, a fost prevăzută şi o instalaţie de nocturnă. Lipsa zăpezii nu va fi un obstacol, pentru că pârtia beneficiază de două utilaje care "fabrică" zăpadă artificială, având o capacitate de 7 mc/oră fiecare. Acestea sunt folosite pe timpul nopţii, condiţia fiind ca temperatura să coboare sub -5 grade Celsius.
Printre neajunsurile semnalate la inaugurare se numără inexistenţa unui centru de închiriere a schiurilor, a grupurilor sanitare şi a unui local în care să se servească băuturi calde. Gheorghe Bogdan a promis că, până săptămâna viitoare, acestea vor fi date în folosinţă, precizând că schiurile sunt deja cumpărate (30 de perechi). Orădenii prezenţi pe pârtie s-au arătat încântaţi că vor putea merge la schi atât de aproape de casă, însă impresia lor este că, cel puţin deocamdată, aceasta nu se compară cu pârtiile de la Stână sau de la Arieşeni.
Pârtia de schi de la Hidişel poate fi folosită de schiorii şi snowboard-erii orădeni, dar nu numai, în fiecare zi a săptămânii astfel: de luni până vineri, între orele 16.00 şi 22.00, sâmbăta, între 10.00 şi 22.00, iar duminica, între 10.00 şi 20.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.