Dialog internațional pe tema cooperării transfrontaliere
Programul internațional de formare „Traineeship on Societal Resilience in the Border Area” a continuat joi, 5 iunie, la Oradea, cu o zi plină de activități academice și administrative, găzduite de Universitatea din Oradea și Consiliul Județean Bihor.
Participanții la programul de formare intensivă din cadrul proiectului Jean Monnet „Identity, Security and Inclusivity in Border Areas of South East Europe – EUROINCLUS” au luat parte, în prima parte a zilei, la Conferința internațională „The Enlargement of the EU Towards the Western Balkans”. Evenimentul a oferit un cadru pentru discuții aplicate și contribuții valoroase pe marginea uneia dintre cele mai importante teme ale politicii europene actuale: extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest.
După-amiaza, lucrările au continuat la sediul Consiliului Județean Bihor, unde au fost analizate trei direcții esențiale pentru dezvoltarea regiunilor de frontieră: Dezvoltarea durabilă în județul Bihor, temă prezentată de vicepreședintele CJ Bihor, Horea Abrudan, care a evidențiat obiectivele incluse în Strategia integrată de dezvoltare durabilă a județului pentru perioada 2021-2027; Cooperarea transfrontalieră și construcția instituțională, dezvoltată prin dialogul cu Livia Banu, director executiv al Oficiului pentru Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria; Comunicarea transfrontalieră, subiect tratat în cadrul intervențiilor lui Ion Iulius Delorian, consilier pentru fonduri europene, și Gabriel Bonaciu, reprezentant al Agenției de Management al Destinației.
Discuțiile au evidențiat Bihorul ca un model de bune practici în cooperarea transfrontalieră, experiență considerată relevantă pentru regiunile din care provin participanții – Republica Moldova, Republica Serbia și Ucraina – aflate în afara Uniunii Europene.
Activitățile se desfășoară sub coordonarea profesorului universitar dr. habil. Mircea Brie, managerul proiectului finanțat de Comisia Europeană prin Programul Jean Monnet.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.