Deşi Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a anunţat, săptămâna trecută că, începând din 20 noiembrie, avocaţii îşi reiau protestele, nemulţumiţi de faptul că încă sunt toleraţi cei care practică ilegal avocatura, avocaţii bihoreni s-au prezentat ieri în toate cauzele. Consiliul UNBR a hotărât sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului de Justiţie, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la orice încălcare a legii privind exercitarea fără autorizare a profesiei de avocat, precum şi cu privire la faptele magistraţilor şi poliţiştilor care tolerează aceste activităţi ilegale. De asemenea, la nivel naţional s-a decis reluarea protestelor începând cu data de 20 noiembrie. Cu toate acestea, avocaţii bihoreni nu au decis încă dacă vor participa sau nu la acţiunile de protest, astfel că actul de justiţie s-a desfăşurat normal, ieri, în instanţele din judeţul nostru. "În această perioadă am fost ocupaţi cu examenul de admitere în magistratură organizat la nivelul baroului, motiv pentru care nu ne-am întâlnit pentru a lua o decizie. În zilele următoare ne vom întruni şi vom hotărâ dacă ne prezentăm sau nu în instanţă", a declarat Corina Domocoş, decanul Baroului Bihor. În cazul în care avocaţii vor protesta prin neacordarea asistenţei juridice, zeci de infractori aflaţi în arest, cărora le expiră mandatele, pot fi puşi în libertate.