Data de 15 septembrie este declarată în Slovacia zi națională, datorită sărbătorii „Sf. Fecioară Maria Îndurerată”. Cu această ocazie, la invitația episcopului auxiliar de Bratislava, Excelența Sa Jozef Haľko, președintele UDSCR Adrian-Miroslav Merka, împreună cu o delegație de peste 300 de slovaci din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Timiș, a participat la întâlnirea slovacilor romano-catolici, care a avut loc la Bazilica Sf. Fecioare Maria Îndurerată din localitatea Șaștin, Slovacia.

Alături de ei au mai fost: Arhiepiscopul și Mitropolitul romano-catolic de București, ÎPS Ioan Robu și Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Oradea Mare, Excelența Sa László Böcskei. Astfel, în perioada 15-16 septembrie 2017, slovacii din România au participat la întâlniri ecumenice și la slujba oficiată de către Arhiepiscopul al Arhiepiscopiei din Prešov, ÎPS Ján Babjak alături de peste 10.000 de slovaci. La această slujbă au luat parte peste 100 de preoți și mai mult de 40 de episcopi. Din România, au fost prezenți: preotul romano-catolic din parohia Borumlaca, Anton Mercsak, preotul romano-catolic din parohia Oradea, Ioan Mlinarcsik, preotul romano-catolic din parohia Șinteu, Augustin Albert și preotul romano-catolic din parohia Butin, Mathe Roland. Delegația, condusă de președintele UDSCR Adrian-Miroslav Merka, s-a întâlnit atât cu fostul președinte al Republicii Slovace, Ivan Gašparovič, cât și cu actualul președinte al Republicii Slovace, Andrej Kiska, care au fost bucuroși să vădă că slovacii din România își păstrează identitatea, cultura, limba, și că sunt în continuare acea punte de legătură între cele două țări, România și Slovacia.