Ziua Internațională a Poeziei, sărbătorită în toată lumea pe data de 21 martie a fiecărui an, declarată de UNESCO, începând din anul 1999, va fi marcată și la Oradea.

Cu acest prilej, Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează marți, 21 martie, a.c., ora 17.00, la sediul Muzeului Memorial „Iosif Vulcan” (str. Iosif Vulcan, nr. 16), un recital poetic dedicat acestei zile. La această sărbătoare a poeziei sunt invitați poeții români și maghiari, orădeni și bihoreni, iubitorii acesteia, toți cei pentru care versurile au o rezonanță spirituală profundă. Fiecare poet prezent va citi un poem, punând în valoare valențele nelimitate ale poeticității, zestrea poeziei orădene și bihorene. „Poezia este obsesia esențialității dusă în absolutul cuvîntului. Ea este umbra crepusculară a timpului pe care încercăm să o umplem cu ecoul unor trăiri, zăcământul aurifer din adâncul ființei care, printr-un miracol, poate ieși la suprafața exprimării sintetice. Poezia se joacă cu propriile posibilități ale limbajului, ea nu este decât un pas făcut în vacuitatea ne-spusului. Poezia este o altă limbă, una extrasă din nectarul cuvintelor. Doar în poezie poți spune aproape totul cu puținătatea unor propoziții. Inspirația nu este decât forma poematică în care se manifestă gândirea. Gândirea este propria ei poezie. După cum poezia duce gândirea în propria ei sărbătoare inspirațională. Poezia – un mod unic de a coborî în noi înșine pe scara de urgență a cuvintelor”. (Ioan F. Pop). Întâlnirea va fi moderată de Ioan F. Pop, Szamos Mariann și Mihók Tamás. Intrarea este liberă.