În perioada de 25-28 iunie, în Cetatea Oradea s-au desfăşurat Zilele Sfântului Ladislau, aceasta fiind cea de a treia ediţie a evenimentului şi prima care s-a desfăşurat în cetate. Orădenii au participat la o serie de evenimente interactive care au inclus promovarea tradiţiilor şi meşteşugurilor, lansări de carte, sau concerte.

După sesiuni de igienizare, drumeţii şi plimbări cu bicicleta în aer liber, Zilele Sfântului Ladislau au deschis porţile Cetăţii Oradea. Pentru prima oară evenimentul nu s-a mai desfăşurat în Parcul Nicolae Bălcescu ci a ajutat cetatea să prindă viaţă. Zilele Sfântului Ladislau au debutat oficial în data de 25 iunie, cu depuneri de coroane la statuia din curtea Palatului baroc. Orădenii au avut parte de expoziţii de iurtă, plimbări prin cetate cu ghid (în limba maghiară şi română), ateliere de meşteşuguri pentru copii, lansări de cărţi, degustări de vinuri şi de bere, prezentări de modă, (inclusiv cu moda timpurilor apuse, în teatrul de vară), observarea cerului, cu ajutorul telescopului, din bastionul Bethen, terapii populare, tir cu arcul, târg culinar, precum şi concerte de muzică veche şi actuală. Dacă vineri vremea le-a jucat feste orădenilor, sâmbătă şi duminică cetatea a fost plină de oaspeţi.

Una dintre cele mai atractive destinaţii a fost târgul meşteşugarilor. Curioşii au asistat la demonstraţii ad-hoc de prelucrare a sticlei dar şi a confecţionării păpuşilor din fetru. În plus, amatorii de bijuterii au avut parte de o gamă variată de podoabe lucrate manual, din mărgele, din cupru, alamă, argint, sârmă, sau material textil. Nu au lipsit olarii care au prezentat diverse obiecte de uz caznic din lut, sau meşteşugarii care au expus decoraţiuni din turtă dulce. În plus, orădenii s-au putut răcori, la terasele improvizate, cu bere, răcoritoare şi vinuri de colecţie.