În acest moment, în municipiul Oradea, se află în lucru 14 străzi, acestora urmând să li se adauge alte două în această lună, iar de la 1 iulie vor fi demarate lucrările la strada Tudor Vladimirescu. Astfel, potrivit directorului Direcţiei Tehnice, Dumitru Fildan, străzile Matei Basarab, Aviatorilor - tronsonul III, Munteniei, Eftimie Murgu şi Louis Pasteur ar trebui finalizate până în data de 30 iulie, strada Mediaşului, până în 18 iulie, Branului - 15 august, Rimanoczy Kalman - 17 august, Apateului - 30 august, Theodor Aman - 15 iulie, Erkel Ferenc - 7 august, Seleuşului - 15 noiembrie, Simion Ştefan - 15 iulie, iar Roman Ciorogariu - 15 august. Tot în această lună, se are în vedere începerea lucrărilor la străzile Izvorului şi Henrik Ibsen. De asemenea, Fildan a anunţat că, începând din 1 iulie, vor demara lucrările la strada Tudor Vladimirescu, acestea urmând să se încheie abia în data de 30 noiembrie. Pentru următoarele şase străzi vor fi organizate licitaţii: Crângului, Crivăţului, Mixandrelor, Ion Bogdan, Adevărului şi Transilvaniei.