Anul 2007 nu a fost un an foarte reuşit pentru profesorii din sistemul românesc, dovadă stând demisiile centralizate la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, salariile mult mai mari din alte domenii tentându-i mult prea mult pentru a se reorienta.

Sistemul educaţional devine un domeniu tot mai puţin căutat, cauzele fiind salarizarea, în principal, şi perspectivele puţine din acest sector. Pe lângă faptul că la concursurile pentru ocuparea posturilor nu sunt suficienţi candidaţi cu pregătire, există profesori care îşi abandonează profesia, căutând locuri de muncă mai bine plătite. Situaţia nu este diferită nici în Bihor, cu toate că posturile au fost numeroase şi oferta diversificată, acestea nu s-au ocupat nici până la acest moment, deşi au fost organizate mai multe şedinţe publice de repartizare. Numărul profesorilor care decid să se reorienteze este destul de mare, numai în anul şcolar 2006-2007 fiind înregistrate la IŞJ Bihor 35 de cadre didactice care au plecat din învăţământ, iar în tot anul 2007 au fost înregistrate 80 de cereri de desfacere a contractelor de muncă ale dascălilor bihoreni. Principala cauză a demisiilor ar fi salarizarea cadrelor didactice şi faptul că sporurile cresc doar odată cu obţinerea gradelor didactice şi cu creşterea vechimii. Un număr mare de demisii s-a înregistrat în rândul profesorilor de sport care, conform reprezentanţilor IŞJ, au preferat să se angajeze în structurile Ministerului Apărării şi la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Ţinând cont că nici numărul absolvenţilor de studii superioare care doresc un post în învăţământ nu este mare, s-a ajuns în situaţia în care de pregătirea elevilor se ocupă şi persoane fără calificarea didactică necesară.

Nici elevii nu sunt mai "fideli" educaţiei

Cu toate că educaţia este foarte importantă pentru viitorul fiecăruia, se pare că pentru peste 400 de elevi bihoreni şcoala nu a fost o prioritate. Acesta este încă un semnal că democraţia este foarte prost înţeleasă de către tânăra generaţie. Pe parcursul ultimului an şcolar încheiat, 2006-2007, nu mai puţin de 441 de elevi din judeţul nostru au fost exmatriculaţi. Dintre aceştia 374 provin din licee şi 67 din şcolile de arte şi meserii, principalele cauze fiind indisciplinele grave şi numărul foarte mare de absenţe nemotivate. Pentru toţi elevii exmatriculaţi întoarcerea în învăţământul de masă este imposibilă singura lor opţiune rămânând învăţământul la seral.