Rezultatele examenului naţional de titularizare au fost afişate luni, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, dar şi pe site-ul acestei instituţii. Dintre cei 1.922 candidaţi care au rămas la examen până la sfârşit, peste 130 s-au declarat nemulţumiţi de rezultatele obţinute şi au depus contestaţii.

La examenul de titularizare desfăşurat săptămâna trecută, au participat 2.000 din cele 2.371 de persoane înscrise la concursul pentru un post de titular în şcolile şi liceele din Bihor. Dintre cei care s-au încumetat să participe la examen, patru au fost prinşi copiind şi eliminaţi din sălile de examen, în timp ce alte 74 de persoane au părăsit examenul în interval de maximum o oră de la primirea subiectelor. Potrivit lui Dorel Luca, inspector şcolar general adjunct şi coordonator al examenului de titularizare, cele mai bune note au fost obţinute de candidaţii la un post de educatoare sau de învăţători. De exemplu, din 283 de candidaţi la examenul pentru învăţători, clase de limba română, 117 au obţinut cel puţin nota 7, obţinând astfel calificativul necesar obţinerii unui post. Din păcate, au fost scoase la concurs doar 41 de posturi de învăţător în judeţul Bihor. În schimb, cele mai grele examene s-au dovedit a fi cele de titularizare la geografie, fizică, matematică şi chimie. Astfel, la proba de geografie, din 87 de concurenţi, doar şase au obţinut medii peste 7 (între 7,10 şi 7,70), alţi 18 luând note între 5 şi 7. La această probă, mulţi dintre candidaţii la un post de titular au primit note sub trei. Rezultatele finale ale concursului naţional vor fi afişate joi, 24 iulie, după ce vor fi rezolvate contestaţiile. Cei care nu vor obţine unul din cele 519 posturi de titulari pot să participe în data de 22 august la concursul pentru suplinitori, unde nota minimă trebuie să fie cinci.