Pentru a marca împlinirea a 10 ani de activitate, D&C Oradea a organizat, duminică seara, în parcarea din P-ţa Independenţei, un concert în aer liber, cei prezenţi putând intra în atmosfera pieselor create de Marius Moga. Pe scenă au urcat artişti cunoscuţi, printre care Morandi, Simplu şi Anda Adam. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, conducerea D&C Oradea a lansat oficial, în Bihor, Eos, noul model Volkswagen. "Nici o altă maşină nu mi s-ar potrivi mai bine decât un Volkswagen. De acum voi zbura pe şosele", a spus Marius Moga, după o demonstraţie făcută la bordul autoturismului. D&C Oradea, dealer pentru marca Volkswagen, a semnat un parteneriat cu Marius Moga, prin care, timp de un an, artistul va conduce numai maşini Volkswagen, reprezentate în zona Bihorului de compania D&C. Compania se poate mândri cu peste 1.600 de autoturisme Volkswagen, autoutilitare Volkswagen şi autoturisme Audi vândute până în prezent. "Marius călătoreşte mult prin ţară şi în afară, deci are nevoie de o maşină de încredere, confortabilă şi sigură. Ce exemplu mai bun decât o maşină nemţească, un Volkswagen?", a spus Sorin Dan David, manager general. Din 1996, de când şi-a început activitatea pe piaţa auto orădeană, D&C Oradea a cunoscut o linie exclusiv ascendentă. "D&C a arătat că vrea să facă performanţă şi, cu trecerea timpului, a dovedit acest lucru deţinând în prezent locul 1 pe piaţa auto orădeană. Timp de un an, Marius Moga va reprezenta imaginea dealer-ului Volkswagen D&C Oradea, perioadă în care se va încerca adăugarea unui plus de valoare acestei relaţii de colaborare", a explicat şi Radu Cărăban, manager general. Tot pentru a marca acest moment aniversar, D&C Oradea a demarat un concurs al cărui premiu este un Volkswagen Polo. Campania "Câştigă un Volkswagen Polo cu D&C" se adresează persoanelor fizice şi juridice care achiziţionează de la dealerul Volkswagen un autoturism nou în perioada 01.05.2006 - 15.12.2006 inclusiv. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul www.dc-oradea.ro.