Liberalii îşi vor alege noii vicepreşedinţi în cadrul Congresului extraordinar care se va desfăşura săptămâna viitoare, la Bucureşti. Cu toate că liderii filialei nu au anunţat că vor candida pentru vreuna din cele 15 funcţii de vicepreşedinte, există posibilitatea ca preşedintele PNL Bihor, deputatul Cornel Popa, devenit chestor al Camerei Deputaţilor la sfârşitul anului 2006, să fie ales pentru această funcţie. Comitetul Executiv al PNL a definitivat, joi, Statutul formaţiunii. Potrivit acestuia, vicepreşedinţii vor fi aleşi uninominal, şapte dinte ei urmând să aibă atribuţii în plan naţional, iar opt pe regiuni de dezvoltare. Cea mai importantă modificare adusă statutului este că poziţiile de vicepreşedinte se votează uninominal pe domenii specifice. Pentru cele opt posturi de vicepreşedinţi pe regiuni pot candida fie membrii filialelor, fie parlamentari care reprezintă circumscripţiile respective. O altă modificare reprezintă modularea Statutului şi funcţionarea PNL la noua poziţie de stat membru UE, mai exact a modului de integrare în structurile organizatorice a europarlamentarilor. Modificările aduse vor trebui aprobate de Delegaţia Permanentă şi apoi de delegaţii prezenţi la Congresul Extraordinar, programat să se desfăşoare în perioada 12-13 ianuarie. Bihorul va fi reprezentat de 27 de persoane, desemnate de membrii Delegaţiei Permanente. Ei se vor deplasa la Bucureşti în data de 11 ianuarie. Aceştia speră ca unul dintre cei 15 vicepreşedinţi pe care îi vor alege delegaţii la Congresul Extraordinar să fie preşedintele filialei, deputatul Cornel Popa.