E din nou iunie, altă generație, alt final. Zilele acestea, generația 2025 devine parte a istoriei Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea.

Fiecare comunitate are forme particulare de a celebra momentele semnificative din viața sa. Comunitatea școlară a prestigiosului colegiu orădean celebrează absolvirea liceului prin câteva momente: parcurgerea coridoarelor, cântând „Gaudeamus igitur”, un simbolic la revedere, pe care elevii celor 9 clase a XII-a însoțiți de diriginți, îl adresează celorlalți elevi și spațiului, locului, un patrimoniu istoric, care a fost sălaș cum nu se poate mai potrivit pentru frumoasele elanuri tinerești; ora festivă de dirigenție, deschisă participării conducerii colegiului, profesorilor, părinților și apropiaților elevilor, care asociază momente emoționante: mesajul directorului colegiului pentru absolvenți, cuvântul diriginților pentru elevi, tradiționala predare a cheii către elevii claselor a XI-a și exprimarea gândurilor acestora pentru colegii lor mai mari, premierea elevilor pentru rezultatele obținute în anul școlar 2024-2025, mesajul absolvenților pentru profesori, liceul prin ochii elevilor (film realizat de elevi cu ceea ce au considerat semnificativ și amuzant în anii de școală) și înmânarea trofeului PER ASPERA AD ASTRA șefilor de promoție; poza de grup de pe treptele Teatrului „Regina Maria”, fixând astfel momentul în comunitatea mai largă; petrecerea de absolvire.

Toate acestea reprezintă o dragă tradiție, purtătoare și generatoare de legături, de valori, pentru că tradiția înseamnă rădăcini, continuitate, repere și ferment pentru dezvoltare. Le definește comuniunea, participarea, celebrarea și trăirea împreună a unei reușite. O autentică umanitate răzbate din aceste momente pentru că ele alătură oameni care comunică prin prezența lor iubire, susținere, bucurie.

Această generație de absolvenți numără 238 de tineri, 165 la linia de studii română și 73 la cea maghiară: 9 clase: a XII-a B – filologie jurnalism – diriginte prof. Magda Botezat; a XII-a C – filologie bilingv engleză - diriginte prof. Monica Dumitraș; a XII-a D – științe sociale - diriginte prof. Daniela Sopota; a XII-a E – științe ale naturii - diriginte prof. Ramona Maghiar; a XII-a F - matematică-informatică, intensiv informatică – diriginte prof. Georgia Bala; a XII-a G - matematică-informatică, intensiv informatică – diriginte prof. Valerica Micle; a XII-a H – filologie (limba maghiară) - diriginte prof. Zoltan Satmari; a XII-a I – științe ale naturii (limba maghiară)  - diriginte prof. Timka Trpkovici; a XII-a J - matematică-informatică, intensiv informatică (limba maghiară)   – diriginte prof. Gabriela Gal.

De menționat că 23 dintre ei finalizează clasa a XII-a cu media 10. Peste 75% dintre ei au medii generale peste 9. Trei absolvenți finalizează cu media 10  anii de liceu. Admirabilă performanță și o premieră, toți sunt băieți: Patrick Bereș – specializarea matematică-informatică, intensiv informatică; Dacian Vlad Munteanu-Laza – specializarea științe sociale (admis de la Sciences Po Paris - Institutul de Studii Politice din Paris); Patric Tecar - specializarea științe sociale.

O generație de oameni valoroși, care, cu siguranță, vor face lucruri semnificative pentru ei și pentru țara noastră, devenind liderii veritabili de care are atât de mare nevoie în toate domeniile.

Prof. Livia-Cătălina MUNTEAN