În weekendul 3-5 august, orădenii au profitat de vremea prielnică pentru petrecerea timpului în aer liber şi au răspuns prezent invitaţiei de a urmări cele mai noi filme proiectate în cadrul Oradea Summer Film 2018.

Festivalul îşi propune ca la fiecare final de săptămână al lunii august (de joi până duminică), dacă timpul nu va fi capricios, să invite cinefilii la vizionarea celor mai noi filme, filme de animaţie şi concerte, care sunt proiectate în aer liber, în şanţul Cetăţii Oradea. Oradea Summer Film a început oficial în data de 2 august, cu un calup de filme dedicate Caravanei Centenarului Filmului Românesc care a inclus:  Un pas în urma serafimilor (2017, Daniel Sandu),  Moartea Domnului Lăzărescu (2005, Cristi Puiu), Autobiografia lui Nicoale Ceauşescu (2010, Andrei Ujică) şi Reconstituirea (1968, Lucian Pintilie), la ultima proiecţie, care a avut loc duminică, invitatul special fiind actriţa Ileana Popovici.

Proiecţiile au putut fi urmărite în aceeaşi  locație de anul trecut - Parcul Cetății (intrarea de pe Griviței sau strada Redutei). Pe parcursul festivalului de film, pe ecranul principal vor fi proiectate filme din toată lumea, unele în premieră în România, venite de la cele mai prestigioase festivaluri de film: Oscar, Cannes, Berlin, Rotterdam, San Sebastian, Sundance.

Următorul weekend (9 - 12 august), cu tema „Meet the Neighbours”, va fi dedicat filmului balcanic din țările cu care România împarte granița - Serbia, Ucraina, Bulgaria și Ungaria, cel de-al treilea weekend (16 - 19 august) fiind dedicat filmului european şi cuprinzând filme din Italia, Suedia, Danemarca şi Portugalia. Ultimul weekend (23 - 26 august) va fi dedicat unor țări exotice precum Chile, Paraguay, Algeria și Palestina. Aceste filme abordează unele dintre cele mai relevante tematici actuale, prin povești captivante ale unor regizori tineri sau consacrați. La proiecţii este invitată şi criticul de film Irina-Margareta Nistor, care va purta discuţii cu publicul pe marginea producţiilor. Elementul de noutate al acestei ediții Oradea Summer Film constă în faptul că toate filmele care vor fi proiectate, în număr de 19, sunt filme de autor, nominalizate sau câștigătoare la festivaluri de film renumite: Oscar, Cannes, Berlin, Sundance, IDFA Amsterdam, Rotterdam, Toronto.

 

Proiecții pentru cei mici

În fiecare joi și vineri din luna august, vor fi organizate proiecții de animații pentru copii cu vârsta între 3-12 ani, sub marca Anim’Est, cel mai important festival de animație din România. Cei mici, împreună cu părinții, vor putea urmări animații care nu sunt distribuite de canalele de desene animate sau la cinematografele multiplex. Animațiile provin din toată lumea. De asemenea, în fiecare sâmbătă, înainte de proiecțiile filmelor, va avea loc un concert tematic pentru weekendul respectiv.

Trei seri de concerte live tematice vor avea loc la ediţia 2018 Oradea Summer Film, în funcţie de specificul fiecărui weekend din festival: Taraf de Caliu în weekend-ul dedicat filmului est-european, Cvintetul Sagittarius în weekend-ul dedicat filmului european, şi DJ Danaga în ultimul weekend, cu tematica Zilele filmului mondial. Concertele se vor desfășura în fiecare zi de sâmbătă: 11, 18 şi 25 august.

În cazul unor avertizări meteo de vreme nefavorabilă, proiecțiile programate pentru serile în cauză se vor anula. Informația va fi transmisă pe pagina de Facebook Oradea Summer Film, precum și în evenimentul dedicat Oradea Summer Film 2018.

Programul complet al Oradea Summer Film poate fi consultat în Agenda Culturală a Cotidianului Crişana.