Prefectura judeţului Bihor a emis ieri un comunicat cu privire la planul de desfăşurare a ceremonialului militar organizat astăzi, la Oradea, cu ocazia Unirii Principatelor Române. Manifestările vor avea loc între orele 11.00-12.00, în Piaţa Unirii. Astfel, după întâmpinarea oficialităţilor, cei prezenţi vor asista la prezentarea onorului şi trecerea în revistă a detaşamentului de onoare, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv. În continuare, se va intona Imnul Naţional al României, după care prof. dr. Mihai Drecin va susţine o alocuţiune privind semnificaţia "Zilei Unirii Principatelor Române". Finalul activităţii va fi marcat de festivitatea depunerii de coroane de flori la monumentul voievodului Mihai Viteazul, urmată de defilarea detaşamentului de onoare şi Hora Unirii.