La lansarea oficială a campaniei mondiale "Gândiţi înainte de a conduce" a fost prezent viceprimarul Oradiei, Mihai Groza, Liviu Popa - comisar şef al IJP Bihor, comisarul Dorin Sava - şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, care au ţinut să atragă atenţia asupra cauzelor care conduc la accidentele rutiere. Anual, în lume, în urma accidentelor rutiere, se înregistrează peste 1,2 milioane decese şi peste 50 milioane răniţi. Principalii factori de risc identificaţi sunt nefolosirea centurii de siguranţă, a scaunului pentru copil, viteza excesivă, alcoolul, precum şi infrastructura drumurilor. În Bihor, anul trecut au fost înregistrate 80 de decese şi 118 răniţi grav, majoritatea accidentelor având loc în mediul rural - 104 şi 63 în mediul urban. Cauzele principale au fost viteza excesivă, depăşirea neregulamentară, indisciplina în trafic, oboseala în conducere, consumul băuturilor alcoolice şi neacordarea priorităţilor. Cu toate că şi anul trecut s-a desfăşurat o amplă campanie de prevenire a accidentelor rutiere, rezultatele nu sunt semnificative. "Participanţii în trafic sunt în continuare suficient de dezinteresaţi", a fost concluzia trasă de către Liviu Popa, comisar şef al IJP Bihor. După o scurtă prezentare a campaniei, oficialităţile au coborât pe platoul din Centrul Civic pentru a testa simulatorul de accidente adus din Bulgaria în tranzit spre Cehia. Scopul urmărit de organizatori este de a releva importanţa folosirii centurii de siguranţă, în cazul unui impact frontal simulat la 30 km/h. Primii care s-au încumetat să urce în simulator au fost ziariştii, urmaţi de viceprimarul Groza şi comisarul şef SPR, Dorin Sava. "E o senzaţie ciudată. Cred că cei care au urcat în simulator nu vor uita niciodată să-şi pună centura de siguranţă", a precizat Dorin Sava. Cu acest prilej, partenerii proiectului, Serviciul Poliţiei Rutiere şi Filiala judeţeană ACR Bihor, au împărţit pliante cu recomandări preventive, destinate participanţilor la trafic.