Ieri, la Şcoala "Nicolae Bălcescu", au fost desemnate cele mai bune lucrări care au participat la concursul "Planeta fără apă", organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.

Iniţiativa organizării acestui concurs le aparţine profesoarelor Alina Deliman şi Furtoş Gabriela, elevii claselor de gimnaziu având la dispoziţie două săptămâni pentru a realiza un eseu, o compunere, colaje sau desene, care să reflecte această temă. "Elevii claselor V-VIII au avut la dispoziţie două săptămâni pentru a-şi pune imaginaţia la contribuţie şi a realiza diverse lucrări pe tema "Planeta fără apă", având posibilitatea să lucreze chiar pe echipe", ne-a declarat prof. Alina Deliman, organizatoarea concursului. În urma jurizării, locul I a fost adjudecat de lucrarea mai multor elevi din clasa a VIII-a C, condusă de Maria Leuce, pe locul II s-a situat Alexandru Bonţa din cls. a V-a F, iar locul III a fost ocupat de Lilla Ferencz din cls. a V-a F. Juriul a acordat şi patru premii speciale, cei care au intrat în posesia lor fiind elevii Eduard Buta, din cls. a V-a A, Felix Laţcu, din cls. a V-a D, Cătălina Plaştin şi Alina Codău din cls. a V-a E. Elevii au fost răsplătiţi de grupul de firme European Drinks cu un rucsac cu dulciuri şi băuturi răcoritoare.