Oradea a găzduit, în acest sfârşit de săptămână, ultimul concurs de dresaj canin din România. Concursul naţional a început sâmbătă, pe Stadionul Tineretului, şi s-a încheiat duminică cu un examen de disciplină elementară susţinut de patrupedele rămase în concurs.

Iubitorii de câini au avut parte, în acest weekend, de un spectacol de dresaj canin, prilej cu care au putut admira unii dintre cei mai buni concurenţi din lumea dresajului românesc. Show-ul a început sâmbătă, la Stadionul Tineretului din municipiu, cu examenul BH, constând într-o probă de urmă. Necuvântătoarele au fost supuse apoi unui examen de disciplină elementară, format din comenzi simple, precum "şezi" sau "culcat", la care participanţii au răspuns cu promptitudine, iar la final au străbătut, mândri, terenul de probă. Preşedintele Asociaţiei Chinologice Bihor a anunţat că, din cei 23 de concurenţi care s-au anunţat, în concurs s-au înscris doar 13. Fiind o întrecere naţională, candidaţii înscrişi au fost şi din alte localităţi, precum Arad, Timişoara sau Braşov. Câinii s-au descurcat de minune şi au trecut cu brio primele probe ale examenului, existând doar două retrageri din concurs. A doua parte a examenului s-a desfăşurat ieri, în acelaşi loc, unde patrupedele au creat un adevărat show. Dis-de-dimineaţă, însosiţi de stăpânii lor, au sosit pe stadion dornici de a câştiga primul loc. Ultima, dar cea mai dificilă, probă din concurs a constat în examenul IPO sau examenul sportiv. În cadrul acesteia, concurenţii au avut de trecut mai multe obstacole şi le-au fost testate curajul şi aptitudinile de pază. Fiecare probă a fost punctată cu maxim 100 de puncte, însă doar cei care au acumulat minim 70 de puncte au promovat examenul. La final câştigătorii au fost premiaţi cu diplome, mâncare şi un CD cu examenul final. Ocupanţii primului loc de la fiecare probă au fost cei mai răsfăţaţi, primind din partea Clubului de Dresaj Nord şi a Asociaţiei Chinologice Bihor un bilet la un seminar în străinătate.