Ceata lui Piţigoi la Prefectură - Lecţie de istorie pentru prichindeii curioşi
Ieri, 23 iulie, peste 20 de copii, majoritatea preşcolari, au vizitat Prefectura Bihor. Copiii au aflat detalii despre clădirea istorică în care este găzduită instituţia, au răspuns corect la întrebări legate de Uniunea Europeană şi au prezentat un mini-recital de cântece şi poezii. La final, Ceata lui Piţigoi a fost răsplătită cu diplome şi aplauze din partea gazdelor.
Proiectul "Ceata lui Piţigoi" este organizat de Uniunea Femeilor din Bihor şi este coordonat de preşedintele de onoare al organizaţiei, ing. Mioriţa Săteanu. De şase ani, în fiecare vară, orădenii îşi pot înscrie gratuit copiii în această tabără, care, pe lângă activităţi recreative, concursuri distractive şi ateliere de creaţie, le oferă celor mici posibilitatea de a afla săptămânal lucruri noi despre cele mai importante instituţii ale judeţului. De această dată a fost rândul Prefecturii Bihor să ofere un "raport" de activitate pe înţelesul celor mici. Sala de şedinţe a instituţiei a fost luată cu asalt miercuri dimineaţa de copiii care au ascultat cu atenţie expunerile realizate de Anca Laszlo, Daniela Perinescu şi Mircea Moldovan. Cei mici au aflat că se află într-o clădire veche de peste 250 de ani (reconstruită în 1850) care, de la bun început, a avut funcţie administrativă, aceasta fiind gazda Casei Comitatului. Unsprezece din încăperile acestui monument istoric au fost arhivă pentru documentele vremii, iar după anul 1900 imobilul a fost utilizat pentru expoziţii de amploare, aici fiind expus inclusiv un avion de dimensiuni mici, o curiozitate pentru publicul vremii.
Copiii au mai aflat că la parterul clădirii se află birourile Consiliului Judeţean Bihor, în timp ce etajul aparţine Prefecturii, au aflat cum se alege un preşedinte de judeţ şi un prefect, dar şi care sunt responsabilităţile celor două instituţii. La final, ei au avut parte şi de o scurtă prezentare a Uniunii Europene şi au demonstrat că au, la rândul lor, cunoştinţe temeinice pe această temă. Înainte de a face un tur al tuturor birourilor, cei mici au mulţumit gazdelor printr-un recital de cântece şi poezii, în limbile română şi engleză. Şi pentru că fiecare vizită "serioasă" este urmată de distracţie, astăzi, de la ora 10.00, cei mici sunt aşteptaţi în Orăşelul Copiilor, alături de alţi doritori care nu fac parte din tabără, la o serie de întreceri pe role, biciclete şi trotinete, dar şi la un concurs de şah.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.