Se zice că fulgerul nu loveşte de două ori în acelaşi loc, dar iată că necazul provocat de oameni poate lovi consecutiv soarta unui om. Scos din Cetatea Oradea şi lăsat fără un atelier potrivit, sculptorul Cornel Durgheu şi-a mutat o marte parte din lucruri într-o căsuţă pe care a ridicat-o pe dealurile Oradiei. Neglijenţa şi prostia omenească au dus la incendierea ei sâmbătă, când mai multe persoane au aprins vegetaţia uscată din vecinătate.

Dealul de la Podgoria a fost incendiat sâmbătă după-amiaza, când mai mulţi localnici au început să-şi cureţe vegetaţia uscată din grădini. Vremea călduţă şi vântul puternic au amplificat focurile, incendiile propagându-se rapid şi scăpând de sub control. Alertaţi, pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, dar focul a înghiţit totul, de la arbuştii din grădină, inclusiv căsuţa cu etaj a sculptorului.

Artistul a povestit că a fost anunţat de un vecin despre năpastă, el fiind la Facultatea de Arte Vizuale. Când a ajuns pe deal nu a mai găsit din căsuţa pe care a tot meşterit vreme de vreo 12 ani decât fundaţia şi resturi fumegânde.

„Căsuţa nu se întindea pe suprafaţă mare, avea un etaj şi mansardă. Am făcut-o cu mîinile mele, vreo 12 ani am tot făcut câte ceva. La o primă evaluare cred că am investit în ea vreo 60.000 de euro, acum s-a dus...", ne-a relatat Durgheu, care vroia să lase căsuţa fiicei sale aflată acum în Canada.

„M-a sunat fata şi m-a întrebat dacă am fost la căsuţa noastră. I -am spus, care casă... nu mai este, a ars toată... Aveam depozitate în ea şi câteva opere de artă pe care le-am adus din Cetate, după ce am fost scos afară de Primărie ...este o mare pierdere şi nu numai pentru mine" a spus Durgheu.

Sculptorul răscoleşte prin resturi şi cenuşă, dar nu mai găseşte nimic utilizabil. „Aici a fost o scară care ducea la etaj, parcă o văd... uite unde duce neglijenţa", murmură amârât în barbă artistul. O butelie zace în moloz. Explozia ei a provocat probabil cele mai mari pagube, pulverizând structura de rezistenţă a casei. Alături de lucrările depozitate aici, s-au făcut scrum şi alte câteva utilaje şi scule pe care le folosea la lucrări.

Incendierile vegetaţiei uscate le-au dat serios de furcă pompierilor în acest sfârşit de săptămână. Ei au fost solicitaţi la peste 70 de incendii cauzate de arderi necontrolate ale vegetaţiei, cel mai virulent fiind în cartierul Podgoria, extins pe zeci de hectare. Au fost afectate şi alte locuinţe precum şi două maşini, dar flăcările au fost stinse înainte de a le mistui. Ieri după amiază au fost identificate persoanele care au dat focul la vegetaţia uscată, pompierii urmând să finalizeze ancheta în caz.