Primăria Oradea, în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor, organizează, astăzi, 21 august, a IV-a ediţie a Carnavalului florilor la Oradea, sub egida manifestărilor intitulate "Fereastră deschisă spre Europa - 2008".

Ideea organizării carnavalului provine din Debreţin, oraş înfrăţit cu Oradea. Ediţia din acest an se bazează pe obiceiul popular intitulat "Drumul Pâinii", care prezintă obiceiurile sărbătorilor de secerat. Programul festivalului va fi următorul: între orele 14.00 - 16.30, defilarea carelor alegorice pe traseul: blocurile Zig-Zag, B-dul Dacia, Parcul Petofi, str. Independenţei; la ora 16.30, sosirea caravanei în parcarea Eminescu; între orele 17.00 - 23.00, târg popular; între orele 17.00 - 19.30, spectacolul ansamblurilor folclorice: Crişana, Nagyvárad, Hajdú Táncegyüttes (Hajdú-Bihar), ansamblul Tineret Regenbogen al Forumului Democrat German. De asemenea, vor mai participa ansambluri folclorice din Tileagd, Valea lui Mihai şi Borş. Între orele 20.00 - 21.00, va concerta trupa Compact, seara încheindu-se în compania celor de la Neoton familia.

În cadrul evenimentului, va avea loc şi o conferinţă euroregională în Sala Mare a primăriei, începând cu ora 10.00, la care vor susţine prezentări specialişti în domeniu.