Cântec, joc şi voie bună la Vârciorog
În ultima zi a lunii august, vârcioroganii şi cei din satele aparţinătoare comunei au participat la cea mai mare sărbătoare de peste an a comunei lor.
În poiana râului au participat mii de oameni din comună, precum şi cei din satele şi comunele limitrofe. Este un peisaj înconjurat de păduri cu multă verdeaţă, o oază de linişte ce se aşterne peste aceste locuri, dar care duminică a fost conturbată de vocea crainicului de la Teatrul de Stat şi de acordurile muzicale, de cântec, joc şi de voie bună. Un inedit moment a fost cel în care un bărbat pe care prezentatorul evenimentului l-a declarat cel mai frumos dintre cei prezenţi, pe nume Radu Albu, din Fâşca, a invitat-o la joc pe secretarul de stat Lucia Varga, după care i-a urmat şi marele public. La eveniment au fost părtaşi şi reprezentanţii autorităţilor judeţene, care au adus laude primarului şi cetăţenilor comunei pentru realizările obţinute pe plan local.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.