Vineri după-amiază, în cadrul Zilelor Cetăţii Oradea, a susţinut primul concert în Oradea formaţia "Cantarnot", recent înfiinţată, care a încântat auditoriul cu piese ale unui nou gen muzical, cu acelaşi nume, al cărui părinte este chiar coordonatorul formaţiei, cunoscutul actor al Teatrului de Stat Oradea Emil Sauciuc. Numele formaţiei, care a luat fiinţă în luna martie a acestui an, şi al genului muzical pe care îl abordează reprezintă o îmbinare a cuvintelor "cântec armonic", "notă armonică" şi se adresează profunzimilor spiritului uman, fiind, în fond, o incursiune în rădăcinile muzicii practicate din cele mai vechi timpuri de către civilizaţia umană. Fascinat de mulţi ani de antropologia culturală şi, în acelaşi timp, de cântul armonic, capabil să dea naştere unor dimensiuni multiple în spatele notelor de bază, Emil Sauciuc a intepretat acest gen muzical pentru prima dată în Oradea, pe scena montată cu ocazia Zilelor Cetăţii Oradea, alături de colegul nostru, fotoreporter al ziarului "Crişana", Cristian Rusu - chitară şi Sergiu Boldor - vioară. Potrivit propriilor mărturisiri, ideea de a cânta acest gen muzical i-a venit în urmă cu opt-nouă ani, după un concert şi un curs de cânt armonic la care a participat în Italia, alături de eminentul muzician Andrea Simone şi după ani de studiu şi practici spirituale, printre care, Qi gong, şi inspirat de un curs de dans buto, susţinut de Masaky Iwana, de origine japoneză. "Am studiat conceptul buto, ca şi modalitate de a percepe şi prelucra arta. Am aflat, astfel, nişte secrete care se află în ceea ce japonezii numesc Nikutai, în traducere mot-a-mot, "trupul de carne", în care este înmagazinată foarte multă informaţie, concept care, aplicat în muzică, dă rezultate foarte bune. Ceea ce încercăm să facem prin cantarnot este să descătuşăm, prin anumite metode de interpretare, subconştientul şi inconştientul din fiinţa umană", ne-a declarat Emil Sauciuc. Interpretul reuşeşte să cânte simultan la cel puţin patru instrumente: chitară, block -flote, muzicuţă, percuţie, "colorând" acordurile acestora cu veritabile incantanţii, provenind din ritualurile religioase orientale. Pe lângă anumite pasaje muzicale pregătite dinainte, piesele interpretate de formaţia "Cantarnot" cuprind în bună măsură creaţii improvizate pe scenă sub ochii publicului, concurând jazz-ul. În urmă cu o lună şi jumătate, formaţia a susţinut primul concert de cantarnot în judeţul Bihor, la Biserica romano-catolică slovacă din Şinteu, când a ridicat publicul în picioare, în ropote de aplauze. Membrii formaţiei pregătesc acum primul CD, urmând să apară tot mai des, aşa cum şi-au propus, pe scena vieţii artistice. Tot la Serbările Zilelor Cetăţii Oradea, duminică după-amiază, Emil Sauciuc a interpretat piesa de teatru "Tragedian în infern", născută dintr-un colaj de texte din Arthur Rimbaud şi A.P. Cehov, al cărei scenariu, regie şi fond muzical îi aparţin, pe care speră să o reia în toamnă pe scena Teatrului de Stat Oradea.