Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, în prima duminică după Înviere, Paştele Morţilor, prilej de pomenire a celor plecaţi la cele veşnice, eveniment care adună rudele şi prietenii celor decedaţi în jurul mormintelor în care se odihnesc, pentru a-şi reaminti de existenţa lor lumească şi pentru a da pomană celor nevoiaşi. Şi în Cimitirul Municipal Rulikovski din Oradea a fost ieri mare aglomeraţie, mii de credincioşi, venind, cu braţele pline de flori, să stea câteva minute la mormintele celor urcaţi la Ceruri.

Paştele Morţilor sau Paştele Blajinilor este o zi în care se înalţă rugăciuni pentru cei care au trecut la cele veşnice, se aprinde o candelă, iar mormintele se împodopesc cu flori. Şi orădenii au sărbătorit această zi, încă de la primele ore ale dimineţii de ieri aleile Cimitirului orădean fiind pline de miile de vizitatori. Până la orele amiezii, peste 600 de maşini au reuşit să pătrundă în Cimitir, lor alăturându-li-se alte mii de orădeni veniţi pe jos sau cu autobuzul. "Înarmaţi" cu lalele, bujori, liliac, candele şi vaze, familiile celor rămaşi în viaţă au curăţat minute în şir mormintele, au înălţat rugi şi s-au recules la căpătâiul celor trecuţi la cele veşnice. Tradiţia creştină aminteşte că, în această zi, pentru sufletul şi liniştea celor decedaţi, familiile lor trebuie să dea pomană nevoiaşilor. Aşa că miile de orădeni au venit cu ouă roşii şi cozonaci pentru a le împărţi celor sărmani. Din păcate, printre ei s-au numărat familii întregi de rromi veniţi de prin toate colţurile judeţului. Astfel că minutele de linişte după care cei veniţi în Cimitir tânjeau pentru a sta, chiar dacă, simbolic alături de cei dragi, au fost conturbate de agresiunea la care au fost supuşi de numărul mare de cerşetori. Între timp, forţele de ordine dislocate, respectiv cei doi poliţişti plasaţi la intrarea în Cimitir, nu aveau cum să facă faţă numărului copleşitor de cercetori care se revărsau pe aleile dintre morminte. Un alt obstacol pe care orădenii l-au avut de trecut a fost slalomul printre sutele de maşini cărora administraţia Cimitirului, contra taxei de 5 lei, le-a permis accesul în Cimitir. "De abia ne ferim să nu fim călcaţi de vreo maşină. Nu se poate traversa printre alei din cauza lor. Iar cerşetorii ne urmăresc la fiecare pas şi nu văd niciun poliţist să intervină", s-a arătat indignat Dan Iscru. De asemenea, administratorii Cimitirului au dat dovadă şi de această dată de nepăsare şi în ceea ce priveşte asigurarea curăţeniei, aleile fiind pline ochi de gunoaie. Cu toate că se ştia că aparţinătorii mormintelor îşi curăţă mormintele cu acest prilej, administratorul nu a amplasat pe nicio alee măcar un tomberon, aşa că vegetaţia uscată, coroanele învechite şi vazele sparte au fost aruncate pe alei, iar de acolo nimeni nu s-a mai obosit să le ridice. După atâta zarvă în Cimitir, calvarul orădenilor nu s-a încheiat aici. Ca totul să se încadreze în acelaşi scenariu, autobuzele care circulau pe linia 14 nu au fost în măsură să facă faţă numărului mare de călători, OTL omiţând să suplimenteze numărul de mijloace de transport în comun. Atât la dus, cât şi la întors, călătorii au fost nevoiţi să aştepte mai bine de 20 de minute în staţie, iar când autobuzul sosea, mulţi nu aveau loc.