Niciun autobuz şi niciun tramvai nu a ieşit ieri dimineaţă pe poarta OTL. Miile de orădeni care s-au grăbit să ajungă la destinaţie au fost nevoţi să stea zeci de minute la rând pentru a putea găsi un taxi liber, cu toate că aveau în buzunar abonamentele pentru mijloacele de transport în comun. În urmă cu patru zile, conducerea OTL, prin directorul general, Corneliu Lupău, şi Sindicatul Transloc OTL - RA, reprezentat de Virgil Gheorghe Mânz, semna un act adiţional la contractul colectiv de muncă, care prevedea o majorare salarială pentru angajaţii OTL doar din luna februarie anul viitor. Cu toate acestea, în cursul zilei de ieri, sute de angajaţi ai Regiei s-au adunat şi au refuzat să-şi înceapă activitatea. Motivul principal l-a constituit neaprobarea majorării salariale începând cu luna decembrie, din cauza bugetului auster al PMO, deşi în această perioadă angajaţii acestei instituţii sunt răsplătiţi cu premii sustanţiale.

Ca în fiecare zi, ieri, şoferii şi vatmanii OTL s-au prezentat în jurul orei 4.30 la serviciu, însă de această dată au refuzat să iasă pe traseu, lor alăturându-li-se şi ceilalţi colegi, în afară de personalul TESA. Principala nemulţumire a reprezentat-o salariul pe care îl primesc şi lipsa condiţiilor de muncă. Greviştii solicitau o majorare a salariilor de bază cu 10% sau un salariu minim net de 1500 lei, cu toate că în acest an au beneficiat de o creştere salarială cu 27%, cea mai mare dintre regiile orădene. În urmă cu câteva săptămâni, liderii de sindicat ai OTL, alături de câteva sute de angajaţi, au avut o întâlnire cu primarul Ilie Bolojan şi viceprimarul Biro Rozalia, care le-au explicat faptul că din cauza bugetului auster pe care municipalitatea îl are, nu li se pot mări salariile decât din luna februarie a anului viitor. Aceştia au votat în unanimitate această propunere şi au fost să acord să nu declanşeze niciun fel de protest. Dar, cu toate acestea, în cursul dimineţii de ieri, angajaţii OTL au pornit o nouă grevă spontană. "Nu am fi declanşat acest protest dacă onor conducerea PMO nu ar fi acordat premii exorbitante angajaţilor din cadrul instituţiei. Nouă ne-au spus că nu au bani la buget pentru a ne mări salariile, dar se pare că pentru angajaţii PMO se găsesc fonduri suficiente", ne-a declarat revoltat Ioan Ghitea, angajat al OTL. La întâlnirea de ieri dimineaţă, a fost prezentă şi Biro Rozalia, care a încercat să discute cu angajaţii şi, în acelaşi timp, să-i determine să reia munca. Din păcate, discuţiile purtate nu au dus la nicio înţelegere. Aceasta le-a promis greviştilor că vor beneficia de creşteri salariale, însă doar din luna februarie 2009. "Situaţia creată nu este bună nici pentru municipalitate, nici pentru angajaţii OTL. În urma întâlnirii pe care eu şi primarul Ilie Bolojan am avut-o cu ei, aceştia au votat în unanimitate că sunt de acord cu mărirea salariilor de anul viitor şi că nu vor recurge la nicio formă de protest. Din păcate, dacă nu îşi vor relua munca, vor avea de suportat consecinţele acestui protest ilegal", a precizat Biro Rozalia.

Ieri după-amiază, conducerea OTL a transmis un comunicat, prin care anunţa că este posibil ca protestele angajaţilor OTL să continue şi în această dimineaţă. Potrivit directorului general al OTL, publicul călător va putea cere despăgubiri materiale. Cei în cauză se pot prezenta la sediul Regiei, cu o cerere la care să ataşeze bonul de taxi şi abonamentul plătit la zi. Sumele vor fi recuperate din veniturile salariale ale angajaţilor OTL.