Campania electorală aduce reforma în Primărie
Începând de ieri, trei servicii din Primăria Oradea vor putea asigura contribuabililor servicii de mult mai bună calitate şi într-un termen mult mai scurt.
La parterul Primăriei a fost amenajat un Ghişeu Unic de Urbanism, acolo unde procedura de eliberare a unor acte de urbanism a fost mult simplificată. A fost montat un sistem de eliberare de numere de ordine, care indică cetăţeanului ghişeul la care trebuie să se prezinte. De asemenea, într-o cameră alăturată a fost amenajat şi un birou pentru încasarea taxelor, cetăţeanul fiind scutit să mai bată holurile Primăriei pentru a achita aceste taxe. Amenajarea acestui spaţiu şi dotarea lui cu echipamanele electronice necesare a costat 30.000 de euro, bani alocaţi de la bugetul local. Un alt serviciu care a suferit modificări este cel de Stare Civilă, unde se va putea elibera în 10 minute certificatul de naştere, căsătorie ori deces. Totodată, la sediul de pe Republicii, acolo unde funcţionează Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, sistemul informatic a fost îmbunătăţit. Aici a fost amenajat şi un dispecerat, care poate oferi instituţiilor publice informaţii despre datele de identificare ale cetăţenilor.
Reforma pe care actuala administraţie orădeană a promis-o cetăţenilor, începând cu data de 1 mai a.c., mai are câteva aspecte nerezolvate. Pe site-ul PMO trebuia să fie afişată lista cu licitaţiile publice angajate de regiile autonome şi serviciile PMO, programul anual de achiziţii publice, precum şi lista cu firmele care reprezintă "risc în achiziţii publice", adică cele care au depăşit termenele de execuţie. Totodată, tot de ieri, trebuia să fie funcţional site-ul www.stradaoradea.ro, care să ofere informaţii despre programul de asfaltare a străzilor, programul de salubrizare sau de înlocuire a reţelelor de apă şi canalizare. La fel, tot de ieri, trebuia să-şi intre în atribuţii şi Administraţia Serviciilor Publice, Spaţii Verzi şi a Salubrizării. În acest ultim caz, trebuie aşteptat avizul ANFP Bucureşti. Reformele ce ar fi trebuit materializate începând cu 1 mai au fost doar parţial realizate, o altă listă lungă însă mai are de aşteptat până ce va prinde viaţă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.