Cămin pentru persoane vârstnice, în subordinea Primăriei
Începând de anul viitor, Primăria Oradea va avea în subordine primul său cămin pentru persoane vârstnice. Proiectul de acordare a asistenţei, în regim rezidenţial persoanelor în vârstă prinde viaţă datorită asocierii realizate între municipalitatea orădeană şi Fundaţia Efrem Beniamin, care a cedat folosinţa imobilului în care funcţiona, de câţiva ani, un cămin privat de bătrâni.
Imobilul este proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Oradea, Velenţa, aici părintele paroh reuşind să pună bazele primului cămin de vârstnici. După aproape 10 ani de activitate, susţinută din venituri proprii, Fundaţia a decis să ceară ajutorul executivului local orădean pentru a continua activitatea de asistenţă a persoanelor care au nevoie de îngrijire într-un centru specializat. Imobilul preluat de municipalitatea orădeană are amenajate 15 saloane cu o capacitate de 60 de locuri, 12 grupuri sanitare, două săli de mese, 2 bucătării utilate şi dotate, spăltătorie, cabinet medical şi un cabinet de fiziokinetoterapie. Situată pe strada Anton Bacalbaşa, clădirea are şi o curte interioară, întreg spaţiul odată preluat urmând să-şi menţină vechiul scop acela de centru medico-social pentru persoane vârstnice şi cu nevoi speciale aflate în zonă de risc social. Parteneriatul a fost semnat pe o perioadă de 5 ani. Gestionarea activităţii căminului va cădea în sarcina Administraţiei Socială Comunitare Oradea, care se obligă să asigure resursele financiare necesare desfăşurării programelor sociale, să suporte cheltuielile de personal şi să încaseze cotele de contribuţie a beneficiarilor. Potrivit Regulamentului de funcţionare beneficiarii serviciilor centrului vor fi cei care nu au o locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii, nu au venituri proprii, nu se pot gospodări singure sau necesită îngrijire specializată. Admiterea persoanelor vârstnice în cămin se va face pe baza unui dosar care va fi analizat de către un consiliu consultativ al Căminului. Costurile lunare de întreţinere a unei persoane sunt stabilite la suma de 500 RON, contribuţia personală va fi analizată şi stabilită de la caz la caz.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.