Burger continuă să facă români fericiţi. Alţi cinci cumpărători vor câştiga cât preşedintele ţării
Campania promoţională "Câştigă cât Preşedintele ţării", organizată de firma European Food SA, şi-a desemnat, ieri, alţi cinci câştigători, care, pe parcursul unui an, vor primi lunar un salariu de preşedinte, adică suma de 7.288 RON.
Campania, demarată în luna aprilie a acestui an, a făcut fericite încă cinci familii, chiar în prag de sărbători. Cei cinci norocoşi au cumpărat bere Burger, iar sub capac au găsit inscripţia "salariu de preşedinte". Câtigătorii sunt: Vasile Baciu, din Bacău, Liviu Dumitrescu, din Bucureşti, Răzvan Moraru, din Cluj-Napoca, şi Viorel Parpală, din Constanţa. Pe lângă aceştia, un alt norocos a fost un şofer de TIR din Polonia, care tranzita România. Leszek Pietryska efectuează frecvent curse în străinătate şi, de fiecare dată când ajunge în România, nu ratează ocazia de a cumpăra bere Burger. "Eram într-o cursă şi am înnoptat în Piteşti. Sunt mare amator de bere Burger, aşa că am intrat într-un supermarket şi am cumpărat un singur flacon, care s-a dovedit a fi norocos. Când am aflat ce înseamnă inscripţia de sub capac am crezut că este o glumă, pentru că nu credeam că este posibil să câştig atâţia bani", a declarat polonezul, căruia premiul îi va fi de mare ajutor, având în vedere că, în urmă cu două săptămâni, soţia sa a adus pe lume un copil. Toţi câştigătorii campaniei vor primi lunar suma de 7.288 RON, timp de un an. Chiar dacă nu s-au gândit deocamdată ce vor să facă cu banii pe care îi vor primi, cei cinci au cu toţii rate fie la apartamente, fie la autoturisme, aşa că premiile sunt mai mult decât binevenite. "Am trei copii, deci am nevoie de bani. În primul rând, o să scăpăm de datoriile pe care le avem, şi apoi mai vedem ce facem. Sunt un consumator frecvent de bere Burger şi de acum înainte o să cumpăr acest produs cu şi mai mare plăcere. De când am aflat că am câştigat, nu m-am mai despărţit de capacul care mi-a adus noroc", a menţionat fericitul câştigător din Bacău.
Valoarea comercială a premiilor oferite de firma European Food SA se ridică la suma de peste 11.000.000 RON, iar campania "Câştigă cât Preşedintele ţării" continuă până la finele anului în curs.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.