Chestionarul a fost aplicat unui număr de 910 bihoreni, în luna noiembrie a anului 2007. "Acest studiu a apărut dintr-o necesitate a realităţii pe care o trăim. Am vrut să vedem care sunt priorităţile cetăţenilor din judeţul Bihor în problemele de mediu, de schimbare a climei", a declarat Eduard Hellvig, care a precizat că studiul a fost realizat de Facultatea de Management a Universităţii "Emanuel" din Oradea. Concluziile acestui studiu relevă faptul că populaţia judeţului Bihor este dezinformată în ceea ce priveşte problemele de mediu, însă există un grad mare de interes în acest domeniu. "Concluzia finală care vizează în mod specific judeţul Bihor este faptul că populaţia consideră problema deşeurilor ca fiind covârşitoare", se arată în finalul studiului prezentat de conf. dr. Ioan Gh. Pop, cancelar al Universităţii "Emanuel". Pe de altă parte, prefectul de Bihor, Mircea Ghitea, fost comisar şef al Gărzii de Mediu, consideră că populaţia judeţului este într-o lipsă acută de informare. "Reproşul meu se adresează acelor autorităţi care sunt plătite din bugetul Ministerului Mediului tocmai pentru a populariza legislaţia în domeniu, în special Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Sper într-un aport mai mare al dânşilor în informarea cetăţenilor", a precizat Ghitea.