Bihoreanul Csongor Nagy, câştigător la Campionatul Naţional - Cel mai puternic tăietor de lemne
Bihoreanul Csongor Nagy a câștigat Campionatul Național al Tăietorilor de Lemne STIHL Timbersports, desfășurat week-end-ul trecut la Arad. În vârstă de 26 de ani, Csongor a început antrenamentele în urmă cu trei ani sub îndrumarea fratelui său, deja veteranul și coordonatorul lotului național, Botond Nagy. Botond a participat și el la naționale și s-a poziționat pe locul al treilea.
Pe locul doi s-a clasat Ioan Nyamcsuk, ajutat se pare și de faptul că Martin Komarek, numărul 3 mondial, i-a oferit cel mai bun topor al său pentru a-l folosi în competiția de la Arad. Din păcate, campionul național de anul trecut, Dan Petrescu, nu a reușit să-și păstreze titlul, clasându-se pe locul patru, dar s-a consolat cu faptul că a fost cel mai bun sportiv la proba motorizată și la joagăr. În urma competiției de la Arad s-a stabilit și lotul României care va participa în noiembrie la mondialele de la Innsbruck, Austria. Astfel, lotul va fi format din Csongor Nagy, Ioan Nyamcsuk, Botond Nagy, Dan Petrescu și Costel Pleș. Csongor va fi prezent şi la probele de individual din cadrul campionatului mondial. Probele de concurs la care s-au întrecut participanţii la Arad au fost: tăierea cu joagărul, tăierea orizontală, tăierea cu motoferăstrăul STIHL MS661, tăierea verticală, tăierea la înălţime pe două plăci. În afara concursului s-a desfășurat, în scop demonstrativ, proba de tăiere cu super motoferăstrăul. Unul dintre instrumentele folosite în concurs este toporul marca TUATAHI, acesta valorând peste 1.000 de euro. Pentru probele motorizate se folosesc un motoferăstrău MS 661 marca STIHL și un super motoferăstrău, utilaj modificat pe care s-a montat un tunning de 6.500 euro. De asemenea, în competiție atleții taie și cu joagăre speciale, valoarea unuia depășind 2000 de euro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.